Dana Dobrescu a prezentat Programul educațional pentru dezvoltarea unor obiceiuri alimentare sănătoase „Gustă cu atenție – Bucură-te de moment”, dedicat promovării acestora în rândul adolescenților.
Dacă în urmă cu câțiva ani, la începerea proiectului erau înscriși 500 de elevi, în următorul an au fost 5.000, apoi 10.000, iar astăzi programul cuprinde 17.000. „Și numărul va crește pentru că în acest an realizăm și formarea formatorilor cu profesori și vom duce acest program în opțional pentru a ajunge la cât mai mulți elevi. Cheia a fost să mergem la ei, în realitatea lor, cu mentori care să vorbească, pe limba lor”.
Spre bucuria organizatorilor, au constatat cu tinerii au venit din ce în ce mai mulți, au pus întrebări atât în timpul sesiunilor, cât mai ales după, când au solicitat discuții individuale, în care au cerut și mai multe informații. „Le-am vorbit pe limba lor, le-am spus știm că nu dormiți, știm că beți cafea, știm că nu luați micul dejun, iată ce puteți face, iată cum să vă schimbați”.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți