Prețul mondial al cerealelor scade în contextul incertitudinilor meteo și al exporturilor slabe

pretul mondial al cerealelor, in scadere Sursa foto: Dreamstime

Prețurile cerealelor în Europa continuă să scadă, fiind influențate de condițiile meteorologice imprevizibile și de exporturile slabe, care amplifică incertitudinile fermierilor, scrie agrarheute.com.

Europa, într-o parte secetă, în cealaltă, ploi excesive

Primăvara anului 2025 aduce o situație climatică contrastantă pe continent: în sud, precipitațiile sunt abundente, în timp ce nordul se confruntă cu secetă. Aceste dezechilibre afectează piețele cerealelor și ridică semne de întrebare privind recolta viitoare, potrivit sursei citate.

În Franța, 74% din grâul comun este considerat „bun până la excelent”, potrivit France AgriMer, iar semănatul porumbului a atins 62%. În nordul Europei, însă, seceta rămâne o amenințare nereflectată încă în prețurile de piață.

O situație mai bună în regiunea Mării Negre

Deși prognozele anterioare erau pesimiste, luna mai aduce speranțe pentru culturile de toamnă din Ucraina și Rusia. Precipitațiile așteptate ar putea compensa deficitul din aprilie, iar temperaturile vor crește treptat. Totuși, Ucraina raportează o reducere de 6% a suprafețelor cultivate cu cereale și leguminoase de primăvară, în timp ce Rusia înregistrează o creștere semnificativă a suprafețelor semănate.

În Statele Unite, umiditatea solului s-a îmbunătățit, dar ploile excesive din Oklahoma cresc riscul de inundații și boli ale plantelor. Deși nordul țării beneficiază de condiții favorabile, o nouă furtună amenință câmpiile din sud-est.

Piața reacționează: prețurile cerealelor în scădere

Piețele europene au deschis săptămâna pe un ton negativ, reflectând prognozele mai favorabile din SUA și regiunea Mării Negre. Pe Euronext, grâul cu livrare în mai 2025 a coborât sub 200 euro/tonă, în timp ce recolta din septembrie 2025 este cotată la 204 euro/tonă. Prețul porumbului pentru iunie 2025 este de 195,50 euro/tonă, iar pentru noiembrie ajunge la 200 euro/tonă. Rapița a scăzut la 469 euro/tonă pentru august și 474 euro/tonă pentru noiembrie.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


Aprecierea euro a afectat competitivitatea grâului european, dar recenta depreciere ușoară a monedei a contribuit la stabilizarea prețurilor. Cu toate acestea, exporturile UE de grâu moale au scăzut cu peste o treime, ajungând la 17,5 milioane de tone față de 26,6 milioane de tone în aceeași perioadă a anului trecut.

Fermierii, în fața unui viitor incert

Deși unele regiuni beneficiază de condiții meteorologice îmbunătățite, fermierii rămân îngrijorați de volatilitatea pieței, tensiunile geopolitice și scăderea exporturilor. În următoarele săptămâni, evoluția vremii și dinamica exporturilor vor fi factorii cheie care vor determina direcția pieței cerealelor în Europa și la nivel global.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *