Poșta franceză pariază pe livrarea de mâncare la domiciliu pentru a se redresa financiar: „Peste 10 ani, va fi activitatea numărul 1 pentru poștași” – directorul general al companiei

posta, Franta, mancare la domiciliu, catering foto: pexels.com/Polina Kovaleva

Confruntată cu scăderea drastică a volumelor de corespondență, Poșta franceză se reinventează şi consideră că, peste zece ani, “principala activitate a celor 65.000 de poștași și poștărițe din Franța” va fi livrarea de mâncare la domiciliu, o activitate de diversificare în care este puternic poziționată, alături de cea a livrării de colete, informează news.ro. 

Philippe Wahl, directorul general al Poștei franceze, a fost audiat miercuri de senatori și a prezentat câteva cifre dure pentru a ilustra realitatea pieței de corespondență. În 1990, “70% din cifra de afaceri a Poștei” era generată de servicii poștale, cifră care va scădea “la 15% până la sfârșitul anului” 2024, a explicat el membrilor Comisiei de finanțe.

Scăderea considerabilă a volumelor de corespondență din ultimii zece ani a lăsat o gaură de peste 6 miliarde de euro în cifra de afaceri a companiei. Această schimbare a obiceiurilor francezilor a determinat grupul să își transforme modelul de afaceri pentru a deveni mai puţin dependent de activitatea sa poștală. Provocarea este de a se asigura că cei 65.000 de poștaşi ai Poștei “continuă să servească țara, chiar și atunci când nu mai există scrisori”, a declarat miercuri Philippe Wahl.

Un “pariu strategic” pe care Poșta “este în curs de a ieși în câștig este (livrarea) coletelor și a meselor”, a dat asigurări Philippe Wahl. În prezent, activitatea de colete “nu compensează activitatea de corespondență”. Totuși, Poșta vizează o cotă de 67% din piața națională de livrare de colete.

Pe lângă colete, Poșta este puternic poziționată și pe piața livrării de mâncare la domiciliu, un sector în creștere, mai ales în condițiile unei populații în curs de îmbătrânire, ceea permite, de asemenea, companiei poştale să ofere un serviciu de proximitate.

În 2035, “cred că în Franța, livrarea (de mâncare) va fi activitatea numărul unu pentru poștași și poștăriţe”, preconizează Philippe Wahl. Acest serviciu, care se adresează în principal persoanelor în vârstă, este asigurat în parteneriat cu centrele locale de acţiune socială (CCAS), spitale şi furnizori de servicii de catering specializați. La Poste livrează în prezent “mai mult de 15.000 de mese pe zi” pentru o piață de 150.000 de mese pe zi, ceea ce face din ea “principalul operator”, a declarat Philippe Wahl. În 2023, a livrat 5 milioane de mese și intenționează să dubleze această cifră în 2024.

Directorul general a fost interogat îndelung de către parlamentari în legătură cu închiderea oficiilor poștale, care sunt în prezent 7.000 și care sunt din ce în ce mai puțin frecventate. “Suntem în consultare” cu consilierii locali pe această temă, a insistat Philippe Wahl, subliniind că La Poste are un contract cu Asociația primarilor din Franța. “Nu avem dreptul să transformăm un oficiu poștal într-un cartier urban prioritar, dacă primarul nu este de acord”, a subliniat el.

Pentru a ilustra scăderea numărului de vizite la punctele de lucru ale Poștei, Philippe Wahl a dat exemplul oficiilor poștale locale: “În 40% dintre oficiile noastre poștale locale – în special în zonele rurale – sunt mai puțin de 5 persoane pe zi”.

Tot cu privire la chestiunea proximității, Philippe Wahl a promis că vor fi lansate “camioanele galbene”, birouri mobile multiservicii în zonele rurale. Acestea ar trebui să fie în funcțiune până la sfârșitul lunii aprilie, a precizat compania. 

foto: pexels.com/Polina Kovaleva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *