Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău a identificat două focare de pestă porcină africană la nivelul a două comune, alte 217 cazuri de îmbolnăviri fiind raportate în mediul silvatic, la mistreţi, transmite Agerpres.
Potrivit DSVSA, cele două focare de pestă porcină africană au fost înregistrate pe parcursul lunii martie, în comunele Săruleşti şi Boldu.
“La acest moment sunt înregistrate două focare active în comunele Săruleşti şi Boldu, unul dintre ele deschis în data de 10 martie, celălalt în data de 19 martie, la nivelul unor gospodării. În focarul din Săruleşti au fost identificate şase animale bolnave, iar la Boldu două. Toate animalele au fost sacrificate, sunt singurele focare care evoluează la acest moment, celelalte anterioare au fost închise. Pentru despăgubiri, comisia va trebui să se întrunească în 30 de zile de la declararea focarelor şi tot comisia va stabili despăgubirile”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Onoriu Ţăranu.
Un număr important de îmbolnăviri sunt înregistrate în mediul silvatic, în ultima perioadă fiind identificaţi peste 200 de mistreţi cu pestă porcină africană.
“Tot judeţul Buzău este în zona roşie, dacă vorbim despre pesta porcină în mediul silvatic. Per total, în zona mediului silvatic au fost identificate 217 cazuri de pestă porcină, cu 55 de mistreţi găsiţi morţi şi 162 vânaţi, dar numărul se poate modifica de la o zi la alta. Cu siguranţ, există o legătură între cazurile identificate în gospodării cu cele din mediul silvatic”, a precizat sursa citată.
Pesta porcină africană este o boală infecţioasă foarte contagioasă, ce afectează porcinele indiferent de vârstă şi starea de întreţinere.