Pastele de vineri seara. Dor de Grecia? Fusilli cu vinete sotate, feta și usturoi – o rețetă și mai multe posibilități

pastele de vineri seara, reteta de paste, paste cu vinete si feta, reteta mediteraneana, gusturi grecesti, mâncare greceasca, combinatii aromatice pentru paste, paste in stil mediteranean, retete rapide. retete simple de paste foto: dreamstime.com/Sergii Koval

De ce paste cu vinete și feta? Poate binevenită și pe valul amintirilor din vacanța din Grecia, o rețetă rapidă de paste pentru vineri seara în care protagoniste sunt vinetele și brânza feta, cu o notă de fond de usturoi. Pe lângă ele, avem mai multe posibilități: putem adăuga un strop de lămâie, de ardei iute proaspăt și plăcut, ierburi aromatice precum pătrunjel, busuioc, cimbru, oregano, cât vrea fiecare.

Dar mai putem completa, dacă vrem, și cu câteva roșii gustoase pe care le-am tăiat cuburi și le-am lăsat să se scurgă câteva minute într-o strecurătoare adăugând sare: în acest fel scăpăm de lichidul în exces care ar compromite pastele și, totodată, avem un gust mai concentrat. Alternativ, câteva linguri de sos de roșii atunci când amalgamăm la final toate ingredientele în tigaie.

Sau, o mai putem completa cu ton din conservă, mereu binevenit în aproape orice combinație mediteraneană.

E o rețetă foarte simplă, mai rapid de făcut decât de povestit.

Ingrediente pentru 4 persoane

400 g fusilli, sau alte paste scurte

2-3 vinete medii spre mari

1-2 căței de usturoi

3-4 linguri de ulei de măsline, sau altul

200 g brânză feta

frunze de busuioc

opțional, roșii sau suc de roșii, ton din conservă, ardei iute, lămâie, alte ierburi aromatice

Procedeu

Pentru a pregăti rapid aceste paste cu vinete și feta începem prin a pregăti vinetele, iar dacă vrem să adăugăm și câteva roșii, și pe ele.

Cum pregătim vinetele

Vinetele se taie fie felii subțiri, rotunde – dacă vinetele sunt mari, de pot tăiat întâi în două sau în patru pe lungime. Dacă nu vrem felii, putem face vinetele bucățele mici. Oricum ar fi ele, le adăugăm puțină sare și lăsăm să se scurgă într-o sită: acesta este un procedeu general pentru vinete, pierd astfel partea mai iritantă și mai greu de digerat. Similar cu a le lăsa să se scurgă atunci când le coacem. Dacă folosim și câteva roșii crude, le tăierm cuburi, eliminând pe cât posibil semințele; le amestecăm cu un praf de sare și le lăsăm și pe ele să se scurgă.

În continuare, fierbem pastele conform indicațiilor de pe ambalaj.

După ce vinetele s-au scurs cât de cât, adăugăm ulei într-o tigaie antiaderentă mare, cu 1 cățel de usturoi tăiat în două. Adăugăm feliile/cuburile de vinete și le sotăm rapid în ulei la foc mediu. Eventual în două serii, dacă sunt prea multe. Trebuie să rezulte o ușoară crustă crocantă, nu să fie înăbușite. La final, adăugăm celălalt cățel de usturoi tocat foarte mărun sau ras pe o răzătoare foarte fină.

Cum amalgamăm toate ingredientele

În această fază, adăugăm în tigaie peste ele pastele, eventual și cuburile de roșii. Mai continuăm un minut și e gata.

Transferăm totul într-un bol mare, de masă. În el, adăugăm și brânza feta tăiată bucățele mici și amalgamăm. La final, frunze de busuioc. Alternativ, aceste paste cu vinete și feta le mai putem aromatiza, cum am explicat la început, și cu ardei iute, sau cu lămâie, sau cumpleta cu ton, fiecare alege după propria inspirație.

În mod normal, dat fiind că pastele se fierb în apă cu sare, vinetele și roșiile au fost presărate cu sare – în cea mai mare parte s-a pierdut dar tot a rămas ceva, iar brânza este și ea sărată, nu mai este nevoie  să mai completăm. Însă merge foarte bine un strop de piper proaspăt măcinat.

Se servesc imediat când sunt gata, calde. Extraordinat de interesant de reelaborat această rețetă și fără paste, într-o combinație de vinete stropite bine cu ulei și usturoi, roșii și feta la cuptor.

Citește și: https://g4food.ro/pastele-de-vineri-seara-penne-cu-pui-broccoli-si-smantana-cu-mai-multe-variante-de-adaosuri-aromatice/

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *