Sursa foto: g4food.ro
O banală imagine distopică în contextul secetei și al schimbărilor climatice ar putea fi o felie de pâine precum carnea în vremea comunismului, peste câteva zeci de ani. De unde azi pare să fi devenit inamicul dietei, deși esențială în alimentație, există riscul ca pâinea să devină un produs de lux.
Lungi întinderi de parcuri fotovoltaice, dar și instalații eoliene, încep să ia locul culturilor de grâu în Sicilia – cândva grânarul Italiei, care produce cantități însemnate și de grâu pentru panificație, și de grâu dur. Acesta din urmă este folosit în principal în producția de paste dar și pentru unele specialități locale de pâine.
Le-am văzut de curând cu ochii mei, într-un scurt periplu între Palermo, Trapani, Marsala și Mazara del Vallo, pe coasta de nord. Acolo unde la moment toate structurile turistice au introdus limitări drastice în folosirea apei – criza hidrică s-a adâncit anul acesta pe insula cea mai mare a Italiei. Și nu numai, toate municipalitățile limitează prin ordin administrativ folosirea apei potabile. Apa a devenit anul acest o problemă mai complicată ca oricând.
De ce aceste panouri, dealtfel extrem de importante în contextul nevoii de energie din surse regenerabile, nu sunt montate pe gropile ecologice, pe exploatări de marmură și granit scoase din uz, și în ultimă instanță pe toate acoperișurile care se pretează ale clădirilor administrative, structurilor industriale, comerciale, logistice, rezidențiale, parcări, piețe acoperite etc?
„Noi trebuie să avem grijă de pământul nostru”
Panourile conviețuiesc practic alături de culturi și de animalele care pasc, dar încercarea de a găsi date certe legate de suprafețele agricole și de pășunat acoperite de panouri fotovoltaice a fost sortită eșecului. Nimeni nu știe exact care e numărul lor, inclusiv pentru că datele se schimbă în ritm alert. Mai mult, nu există nici studii clare legate de măsura în care este compromisă în timp calitatea terenului agricol atunci când este acoperit cu ele.
„Noi nu suntem doar o întreprindere agricolă. Noi trebuie să avem grijă de pământul nostru pentru generațiile următoare”, îmi explică proprietarul unei unități agricole familiale care cultivă mai multe soiuri de grâu, dar și roșii, legume, măsline dar are și oi și produce brânză pecorino. Nu vrea să își dea numele pentru că se vrea un glas al comunității.
Grâul și în general agricultura în Sicilia sunt un subiect sensibil și înseamnă mult mai mult decât mâncare. Au o valență culturală și identitară, pentru că fac parte dintr-o tradiție milenară care a asigurat dintotdeauna supraviețuirea populației de pe insulă. Oamenii au trăit dintotdeauna lucrând pământul și păscând vitele, în afară de pescuit, care se poate practica doar în zona costieră.
Seceta siciliană din acest an în cifre
În acest an, date oficiale indică cea mai accentuată secetă din ultimul secol. Aceasta, în condițiile în care și rețeaua de irigare lasă mult de dorit, din motive care țin de politică și administrație.
Conform datelor oferite de Coldiretti, cea mai mare asociație a cultivatorilor direcție, seceta din acest an din sudul Italiei este cea ma gravă din istorie, cu o temperatură cu 1,67 de grade superioară mediei ultimilor două secole, conform datelor oficiale. În Sicilia, sunt zone în care atât grâul cât și pășunile sunt compromise în proporție de 100%, practic pământ ars de soare fără nimic viu pe el. Mai rău, sunt afectate și livezile, plantațiile de viță de vie, măslinii.
Situația nu este mult diferită în celelalte regiuni din zona de sud, în timp ce în nord problema anul acesta e de semn opus: a plouat mult prea mult și multe culturi sunt serios compromise din cauză de prea multă apă. S-a semănat mai târziu, iar pe multe câmpuri apa stagnează pentru că solul nu mai reușește să o absoarbă.
Faliment sau reconversie?
Complice și grâul de import care face concurență la prețuri net inferioare, din Rusia, Ucraina, Turcia și mai ales din Canada, fermierii sicilieni s-au trezit în 2024 în fața unei realități negre: pentru producția din acest an se prevede o prăbușire cantitativă. Semnele se văd cu ochiul liber: lanuri imense de grâu compromis, fără spic. În același timp însă, prețul de vânzare al producției oricum extrem de reduse cantitativ este la un nivel care cu greu acoperă costul de producție. O situație cu iz de faliment pentru mulți cultivatori.
Firmele agricole au datorii enorme, îmi explică fermierul citat mai sus, și anul ăsta nu vor avea niciun fel de profit. Accesul la credite pentru agricultori este foarte dificil, iar subvențiile, mai puține decât în trecut, întârzie și ele.
Motiv pentru care mulți dintre ei se află în fața unei dileme: să continue o activitate care presupune costuri și efort mari și care nu aduce câștiguri, sau să treacă la una mult mai ușoară și care oferă câștiguri sigure și de durată?
Care ar fi asta este secretul lui Polichinelle (Pulcinella, lui Goldoni, paternitatea lui nu este franceză): să vândă sau să închirieze terenurile către multinaționalele din domeniul energiei. Pentru parcuri fotovoltaice sau eoliene.
122.000 de panouri care produc 66 megawatt
În zona pe care am tranzitat-o zilele trecute, între Marsala și Mazara del Vallo, gigantul francez Engie, mi se explică, a creat cel mai mare un parc fotovoltaic din Europa: 122.000 de panouri, care produc 66 megawatt energie. Care ajunge în proporție de 80% la Amazon Italia.
E suficient să discuți doar cu câteva persoane pentru a avea un tablou mai amplu: nimeni nu are ceva împotriva producției de energie solară, însă locuitorii denunță lipsa de coordonare între politicile energetice și cele agricole, economice, sociale, de conservare a specificității teritoriului. Altfel, spun oamenii, se riscă același scenariu al războiului săracilor: între cei nevoiți să vândă și cei care luptă din răsputeri să se salveze.
