Nu doar că nu era posibil în trecut să poți face pâine acasă, dar în anumite perioade era chiar interzis, aflăm din cartea „Storia del pane”, semnată de cercetătorul Gabriele Rosso, apărută de curând în Italia și despre care relatează publicația dissapore.it. Și pe care, putem spera, vreuna dintre editurile naționale o va traduce, pentru că merită.
Nu este o istorie în sensul plictisitor al cuvântului, ci înfățișează schimbările sociale din jurul pâinii ca aliment central al civilizației umane, născută, cel mai probabil, împreună cu berea, pe malurile Nilului, în perioada Egiptului antic. Mai exact, cartea încearcă să pună în evidență cum evoluția acestui aliment a fost influențată de transformările sociale, de conflictele dintre clasele dominante și cele mai de jos. Dar și în sens opus, despre cum pâinea, simbolic dar și concret, a generat schimbări la nivel politic.
Când pâinea făcută în casă era interzisă
Un aspect notabil al istoriei pâinii este interdicția de a face pâine în casă. În timpul revoltelor pentru pâine din Europa secolului al XIV-lea, unul dintre sloganurile populare miza pe un joc de cuvinte ușor de înțele: „le pain se léve” în Franța, sau, similar, „the bread will rise” în Anglia. Unde ideea de a se ridica indica și procesul de creștere a aluatului, dar și ridicare la luptă a poporului, pentru pâine.
În timpul revoltei din 1381 din Marea Britanie, liderii Wat Tyler și preotul John Ball au condus revolta țăranilor împotriva sistemului feudal, cerând regelui Richard al II-lea abolirea iobăgiei și dreptul de a măcina grâul, a coace pâine și a produce bere. Sistemul feudal impunea taxe mari și interzicea țăranilor să facă pâine acasă, obligându-i să folosească morile și cuptoarele nobililor. Aceste restricții au fost o sursă de revoltă, dar toate aceste mișcări au fost suprimate cu brutalitate.
Pâinea ca fenomen comunitar
Mai târziu, prepararea pâinii nu mai fost interzisă. În multe comunități rurale și izolate, procesul era o activitate colectivă. Familiile își frământau aluatul acasă și se întâlneau la un cuptor comun https://g4food.ro/cuptoare-de-comunitate-un-model-social-vechi-care-renaste-inclusiv-in-marile-orase/ într-o zi stabilită. Cuptorul, adesea public sau situat în apropierea unei gospodării centrale, era folosit de întreaga comunitate. Această practică a fost comună până în prima jumătate a secolului XX, dar mărturiile despre ea sunt, în mare parte, de natură orală.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Cuptoarele comune erau omniprezente: în orașe existau cuptoare de cartier, în sate cele de pe lângă casele boierești, iar în zonele montane, cuptoarele de cătun. Aceste cuptoare nu erau doar locuri pentru copt pâinea, ci și prilejuri de întâlnire, socializare, schimb.
Pâinea industrială și renașterea pâinii de casă
Panificația domestică, așa cum o cunoaștem astăzi, nu a existat decât marginal în trecut. Nici chiar apariția cuptoarelor electrice în anii ’60 nu a făcut pâinea de casă mai populară, mai ales că, în acea perioadă, pâinea industrială, de calitate slabă, domina piața.
Însă, din anii ’90, o „revoluție silențioasă” a adus în prim-plan prepararea pâinii în casă. Această practică modernă, răspândită treptat, marchează o renaștere a tradiției, dar într-un context complet nou. Astfel, pâinea făcută în casă nu este doar un obicei modern, ci și o reîntoarcere la valorile tradiționale, adaptate unei societăți moderne și cuptoarelor personale.
