foto: pexels.com/@RDNE Stock Project
Pe fondul declarației președintelui ANAF că gemul produs în casă (generic vorbind – în realitatea demnitarul se referea la producția de alimente în regie proprie) contribuie la așa-numitul GAP TVA, G4Food a discutat cu conferențiarul univ. dr. Irina-Daniela CIȘMAȘU de la Departamentul de Analiză și Evaluare Economico-Financiară al Academiei de Studii Economice – București: o opinie despre modul în care această declarație – șocantă pentru opinia publică – atinge punctul sensibil între fiscalitate, economie reală și politică publică și o evaluare dacă într-adevăr producătorul și totodată consumatorul casnic ar trebui să se simtă „vinovat” de prejudicierea involuntară a bugetului statului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
„TVA GAP reprezintă diferența dintre TVA-ul care ar trebui teoretic încasat/estimat și TVA-ul care este efectiv colectat de stat. Această diferență poate fi generată de: evaziunea fiscală, fenomenul insolvenței, posibile erori contabile, ineficiențe structurale.
Autoconsumul (gemul făcut în casă, legumele din propria grădină etc.) nu stau la baza unei operațiuni impozabile din perspectiva TVA, pentru că nu există livrare de bunuri sau prestare de servicii pentru care să se perceapă o plată. Prin urmare, pentru că nu ia naștere o obligație fiscal, în primul rând, nu intră în baza de impozitare a TVA și nici nu poate crea un „gap”.
Cum mai poate fi interpretă afirmația președintelui ANAF? Ca o declarație metaforică sau retorică, sugerând că o economie bazată pe autoproducție și schimb informal reduce baza de impozitare (în sens larg, nu strict TVA) sau o încercare de a evidenția că o parte din activitatea economică reală nu este fiscalizată, deși nu e neapărat evaziune (economie gri, troc, vânzări ocazionale etc.).
Totodată, putem să apreciem că a vrut să spună că dacă în PIB sau în consumul estimat al populației nu se ține cont de autoconsum, se poate supraestima baza de impozitare și astfel, TVAul teoretic/estimat devine mai mare decât în realitate, iar GAP-ul de TVA se adâncește (crește).
În esență, putem considera mesajul președintelui ANAF ca fiind o chemare la formalizarea economiei, în sensul desfășurării schimburilor comerciale preponderent prin canale fiscale, decurajând producția în interes propriu. Probabil nu a fost o intenție politică de a descuraja producția casnică, ci o formulare nefericită a unei idei economice, și anume că o economie bazată excesiv pe autoconsum sau pe vânzări informale are o bază fiscală redusă și, implicit, un grad mai mic de colectare a TVA.
Dacă ar fi să urmărim însă afirmația în plan sociologic și/sau politic, la nivelul României ar putea fi apreciată ca lipsă de înțelegere a realității rurale românești, unde autoconsumul este o necesitate, nu un privilegiu sau ca o dorință de a orienta consumul către piața formală, ceea ce,
indirect, avantajează lanțurile comerciale mari.
Comparativ, se poate aprecia că în Italia, Spania, Grecia, producția locală și vânzarea directă (prin ferme de familie, cooperative, piețe, agriturismo etc.) sunt puternic reglementate, dar tolerate și integrate fiscal, existând sisteme simplificate de TVA (regimuri agricole, cote reduse, plafoane), iar controlul fiscal e bazat pe trasabilitate, nu pe eliminare.
În România, în schimb, unde micii producători se confruntă cu bariere birocratice ridicate, iar ANAF are capacitate redusă de control și de integrare a economiei locale în circuitul fiscal. Formalizarea completă a acestei producții ar fi aproape imposibilă fără reforme profunde.”
