Lansarea noului show culinar al lui Meghan Markle a fost amânată pentru data de 4 martie, faţă de 15 ianuarie, data planificată iniţial, din cauza incendiilor devastatoare care afectează zona Los Angeles, a anunţat platforma Netflix într-un comunicat, transmite News.ro.
„Sunt recunoscătoare partenerilor mei de la Netflix pentru că m-au ajutat să amân lansarea în timp ce ne concentrăm asupra nevoilor celor afectaţi de incendiile de vegetaţie din statul meu natal, California”, a declarat Meghan Markle.
Potrivit declaraţiei, emisiunea este „un omagiu sincer adus frumuseţii Californiei de Sud”.
Intitulat „With Love, Meghan”, programul o urmăreşte pe fosta actriţă în aventurile sale culinare. Potrivit Netflix, emisiunea „combină sfaturi practice cu conversaţii sincere cu prietenii”.
Într-un trailer dezvăluit de Netflix în 2 ianuarie, o vedem în luxul noii sale vieţi din Montecito, California, preparând diferite reţete, recoltând miere dintr-un stup de albine şi împărtăşind bunătăţile sale cu prietenii săi, actriţele Mindy şi Kaling Spencer, bucătarul coreeano-american Roy Choi şi proprietarul unui restaurant elegant din California, Alice Waters. Prinţul Harry a făcut, de asemenea, o scurtă apariţie.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți