Sunt și situații când ne aflăm într-un loc fără acces la o bucătărie complet dotată sau când pur și simplu nu avem timp sau chef să gătim. Pregătirea unei mese sănătoase sau completă din punct de vedere nutritiv ar putea părea dificilă. Ce putem face într-o astfel de situație?
În primul rând, apelăm la alimente care nu necesită gătire, scrie ABC
- Conserve: legume precum fasolea, dar și versiuni cu legume sau conserve de pește și carne, cum ar fi tonul, macroul, somonul sau chiar puiul. Acestea au o durată de viață lungă, pot fi cumpărate în cantități mai mari și depozitate într-un loc răcoros și uscat.
- Fructe și legume proaspete: merele, mandarinele, bananele, portocalele, ardeii și morcovii se pot ține la temperatura camerei pentru câteva zile, chiar dacă nu avem acces la frigider nu se vor strica și conțin vitamine și minerale.
- Pâine prăjită sau cereale precum ovăzul: biscuiți de pâine prăjită, crackers sau turtițe din porumb, orez sau leguminoase sunt ușor de păstrat și pot fi combinate cu diverse alimente. Fulgii de ovăz combinați cu lapte pot fi, de asemenea, o alternativă bună li nu trebuie fierți, ajunge să îi lăsăm la înmuiat peste noapte pentru a obține un mic dejun sățios și sănătos.
- Nuci, fructe uscate și semințe: se pot consuma oricând, nu se deteriorează în câteva zile și oferă o mare cantitate de energie. Este important să le păstrăm în vase închise ermetic.
- Lapte: deși odată deschis trebuie păstrat la rece, putem opta pentru variante individuale de consum, pasteurizate.
Pregătirea unei mese nutritive fără gătire. Idee de prânz sănătos cu trei feluri
- Salată de leguminoase cu legume proaspete: amestecă leguminoase la conservă cu roșii cherry, castraveți, ardei și puțin ulei de măsline. Adaugă sare și ierburi aromatice. Aceasta este o opțiune bogată în proteine, fibre și vitamine.
- Wrap cu ton și legume: pe o tortilla integrală, adaugă ton la conservă, felii de castravete și morcov.
- Fructe cu nuci și semințe: combină un fruct rezistent (cum ar fi mărul sau para) cu o mână de migdale sau nuci. Această gustare simplă oferă vitamine, minerale și acizi grași sănătoși. Poți pune și puțină miere.
Trebuie să fim atenți, chiar și în cazul conservelor, la data de expirare, să le verificăm periodic și să le folosim pe principiul „prima intrată, prima utilizată”, astfel încât mereu să avem conserve în termenul de garanție. Nu utilizăm conservele cu capac umflat, care pocnesc atunci când sunt deschise.
Specialiștii în situații de urgență chiar recomandă populației să aibă în casă alimente neperisabile sau nu ușor perisabile și apă îmbuteliată care să acopere nevoile familiei pentru 72 de ore. Chiar dacă, din fericire, urgențele nu apar prea des, ne vor prinde bine pentru o seară sau un weekend în care vrem să lenevim, dar să și mâncăm ceva hrănitor.