Lipsa personalului se anunță a fi cea mai mare problemă în domeniul HoReCa, pentru anul viitor/Se anunță o creștere pentru un anume segment

patronate Foto: Freepik

Lipsa personalului reprezintă cea mai mare provocare a anului viitor pentru afacerile din ospitalitate, urmată de schimbările legislative şi reglementările guvernamentale, precum şi instabilitatea economică, arată un studiu sondaj de opinie realizat de Hospitality Culture Institute, transmite Agerpres.

„Lipsa personalului se remarcă a fi cea mai mare provocare a anului viitor pentru afacerile din ospitalitate (37,2%), urmată de schimbările legislative şi reglementările guvernamentale (27,8%) şi instabilitatea economică (22,8%). Totodată, 32,8% dintre respondenţi afirmă că profitabilitatea în industria HoReCa va rămâne relativ constantă anul viitor (32,8%), în timp ce 29,4% se aşteaptă la o creştere uşoară, iar 23,9% dintre respondenţi se pregătesc pentru o scădere uşoară a profitabilităţii”, arată datele sondajului, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Segmentul pentru care se anunță creștere

În schimb, 41,7% dintre respondenţi consideră că segmentul QSR (Quick-Service-Restaurant) va avea cea mai mare creştere în 2025, urmat de segmentul de livrări şi take-away (29,4%) şi experienţele culinare de tip fine dining (18,9%). Pe de altă parte, doar 10% dintre respondenţi se aşteaptă ca piaţa de street-food să înregistreze cea mai mare creştere în 2025.

“Anul acesta am văzut o evoluţie remarcabilă în industria ospitalităţii. Pe de-o parte, vorbim de consolidarea brandurilor mari, consacrate, iar pe de altă parte de noi jucători care au atras atenţia prin inovaţii în abordări şi servicii. Ne bucurăm să observăm, totodată, jucători locali care se extind în plan internaţional. Şi datorită lor, din ce în ce mai mulţi investitori străini se uită către branduri româneşti, ceea ce ne dă speranţe că piaţa noastră se pregăteşte să depăşească, în sfârşit, acea lungă perioadă de tranziţie”, a afirmat Florin Maxim, fondator Hospitality Culture Institute, citat în comunicat.

Peste 750 de profesionişti HoReCa au celebrat în această lună, la Ateneu, câştigătorii anului în cadrul Romanian Hospitality Awards.

În timpul Galei, liderii industriei HoReCa au semnalat principalele provocări ale anului 2025, în cadrul unui sondaj de opinie realizat de Hospitality Culture Institute.

Romanian Hospitality Awards este un proiect dezvoltat de Hospitality Culture Institute, centru de resurse pentru antreprenorii din ospitalitate. Misiunea Institutului este de a identifica tendinţe cu impact economic, social, politic şi cultural şi de a împărtăşi know-how şi soluţii aplicate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *