- Lidl își extinde parteneriatele din domeniul fotbalului și devine partenerul oficial a două competiții organizate de UEFA: UEFA Europa League™ și UEFA Conference League™ care au loc până în sezonul 2026/27, propunându-și să promoveze prin intermediul acestora consumul de fructe proaspete și alimentația echilibrată.
- Ca parte a parteneriatului, Lidl va relansa activarea sa unică Lidl Kids Team în țările europene calificate, oferind șansa unui număr de 12.364 copii de a însoți jucătorii la meciurile de fotbal
- Acest parteneriat vine ca urmare a succesului primului parteneriat UEFA EURO 2024™, în cadrul căruia Lidl a fost partenerul cu cea mai mare vizibilitate pe parcursul turneului, conform unui studiu realizat de YouGov.
Lidl, unul dintre cei mai mari retaileri alimentari din Europa, devine Partener Oficial al UEFA Europa League™ și UEFA Conference League™, pentru 3 ani, în perioada 2024 – 2027.
Lidl suține un stil de viață echilibrat, așadar, în calitate de retailer alimentar care contribuie prin intermediul numeroaselor sale produse la nutriția clienților săi, conștientizează faptul că un astfel de stil de viață presupune atât o nutriție echilibrată, cât și activitate fizică. Pentru a confirma acest angajament, Lidl extinde parterneriatul cu UEFA prin susținerea celor două competiții de fotbal, propunându-și astfel să încurajeze cât mai mulți clienți să fie activi și să aibă o dietă echilibrată.
În calitate de Partener Oficial al ambelor competiții, Lidl va continua să inspire fanii – și viitorii fani – sub sloganul „Suntem în echipa ta” și să promoveze în rândul acestora un stil de viață activ, prin intermediul materialelor publicitare destinate parteneriatului. Astfel, pe parcursul competiției, Lidl este alături de fani atât prin oferirea de alimente sănătoase și proaspete la prețuri accesibile, cât și prin aducerea fanilor mai aproape de cele mai mari turnee de fotbal din Europa.
Echipa Lidl Kids în toată Europa
Prin intermediul noului parteneriat, Lidl va duce Echipa Lidl Kids în cele 30 de țări din Europa în care Lidl este prezent. Echipa Lidl Kids este o activare exclusivă desfășurată în parteneriat cu UEFA Europa League și UEFA Conference League, în cadrul căreia 12.364 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani vor avea experiența unică de a însoți câte un jucător în timpul unuia dintre meciuri. Mai mult, Lidl vine în întâmpinarea clienților și angajaților săi, oferindu-le posibilitatea de a câștiga bilete gratuite la meciuri din UEFA Europa League și UEFA Conference League, deschizând tuturor oportunitatea de a experimenta fotbalul și sportul la nivel de elită.
Prin oferirea unor experiențe precum șansa unică de a face parte din Echipa Lidl Kids, Lidl își dorește să inspire mulți copii din întreaga Europă să devină mai activi. Un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată, adoptate încă din copilărie, reduc riscul de boli legate de alimentație la vârsta adultă. Lidl se concentrează în continuare pe promovarea unui stil de viață echilibrat pentru prin politica cu privire la o alimentație echilibrată.
Lidl a fost cel mai vizibil brand la UEFA EURO 2024
În urma unui parteneriat de succes cu UEFA EURO 2024TM, în care Lidl a fost partenerul cel mai vizibil pe parcursul turneului, Lidl a intrat în contact cu peste 16 milioane de utilizatori prin intermediul aplicației sale Lidl Plus și a oferit 91 tone de fructe fanilor fotbalului. Conform studiului YouGov, Lidl a fost cel mai vizibil partener de brand în timpul turneului, peste jumătate (58%) dintre telespectatorii UEFA EURO 2024 recunoscând Lidl ca partener al turneului, după turneu, înaintea oricărui alt partener, o creștere de 32% față de perioada dinaintea turneului (cea mai mare creștere a oricărui partener al turneului). Același studiu indică faptul că Lidl a fost unul dintre cele mai recunoscute brand-uri de la turneu, 39% dintre telespectatori putând să identifice brand-ul după turneu.
Despre Lidl România
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.200 de magazine și peste 220 de centre logistice și depozite în 31 de țări.
Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.
În prezent, Lidl are aproximativ 376.000 de angajați, dintre care peste 12.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 350 de magazine și 6 centre logistice. Dinamismul din activitățile de zi cu zi, rezultatele durabile și corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.
În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.
Despre UEFA
UEFA, organismul de conducere al fotbalului european și o organizație non-profit care sprijină și asigură că cel mai popular sport din lume, continuă să prospere la toate nivelurile în cele 55 de asociații membre ale sale. Ca parte a angajamentului său, UEFA investește 97% din veniturile sale în activități, proiecte și inițiative legate de fotbal care asigură dezvoltarea continuă a jocului profesionist masculin și feminin, precum și a tineretului, de bază și futsal.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: