Presa britanică relatează despre obiceiurile de a lua masa ale tinerei familii princiare. Kate și William își educă, încă de la vârste fragede, copiii pentru situațiile și eticheta cu care vor trebui să conviețuiască toată viața, scrie ABC.
Copiii trebuie să respecte protocolul meselor sau mănâncă separat
Bucătarul regal Darren McGrady, care a lucrat mulți ani în bucătăriile Casei Regale, a dezvăluit în „Harper’s Bazaar” una dintre cele mai stricte reguli din casa viitorilor regi: copiii nu se așază la masă cu adulții dacă nu se comportă corespunzător. Ei mănâncă separat, cel puțin până când învață să poarte o conversație politicos și să respecte regulile sociale așteptate de la ei.
De asemenea, s-a aflat că și crizele de nervi sunt complet interzise, iar William și Kate nu le tolerează, fie în public, fie în privat. Dacă unul dintre copii își pierde calmul, părinții îi ajută pe cei mici să-și gestioneze emoțiile cu calm.
Conform unei surse apropiate „The Sun”, dacă George, Charlotte sau Louis se agită în timpul mesei, sunt scoși din sală pentru a discuta în privat. „Țipetele sunt complet interzise pentru George, Louis și Charlotte, iar orice început de ceartă este soluționat prin ridicarea copiilor de la masă”, a povestit sursa, deschizând astfel un amplu dezbatere în mass-media și pe rețelele de socializare. Ziarul „Express” a calificat această regulă drept „strictă”, subliniind că nu sunt reguli obișnuite nici măcar în familii de clasă înaltă.
Personalul redus permite părinților să dea ei înșiși o bună educație copiilor
Bucătarul McGrady a subliniat și „importanța enormă” a Mariei Turrión, bona spaniolă care de ani de zile are grijă de copiii prinților. Este bine cunoscut că ea joacă un rol crucial în implementarea regulilor stabilite de William și Kate. Maria este o persoană de maximă încredere pentru cuplul regal.
Un alt aspect interesant este numărul redus de personal care îi însoțește pe membrii familiei în viața privată. Decizia cuplului de a reduce personalul din reședința lor de la Adelaide Cottage reflectă dorința lor de a controla personal toate aspectele legate de educația copiilor. Nu le place să delege și se ocupă ei înșiși de multe dintre sarcinile legate de educația copiilor și de obiceiurile pe care doresc să le impună în viața de zi cu zi.
Câinelui i se permit și anumite extravaganțe
O altă dezvăluire făcută de presa britanică despre familia regală este despre un alt membru al familiei care ignoră orice protocol. Este vorba despre Orla, cocker spanielul familiei.
În timpul unei vizite la Duchy College din Cornwall, Prințul William a dezvăluit fără intenție că Orla nu este doar parte din familie,dar doarme chiar cu ei în același pat.
Orla a intrat în familia regală în 2020 și a fost un cadou de la James Middleton, fratele lui Kate, după nașterea a șase căței. Familia regală și-a pierdut puțin timp după aceea cocker spanielul drag, Lupo, care a fost alături de ei timp de nouă ani. Acum, Orla este noua prințesă de la Palatul Kensington.