Buzău: Direcţia Agricolă anunţă că judeţul este campion la cultivarea usturoiului

Buzău: Direcţia Agricolă anunţă că judeţul este campion la cultivarea usturoiului

Buzău: Direcţia Agricolă anunţă că judeţul este campion la cultivarea usturoiului
Foto: Pexels

Fermierii din judeţul Buzău au beneficiat în anul 2024 de ajutoare de stat în agricultură în valoare de aproximativ 179 milioane lei, un program de succes fiind cel referitor la cultura de usturoi care a plasat judeţul pe locul I la nivel naţional, transmite Agerpres.

Potrivit Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ), în anul anterior au fost aprobate scheme, granturi şi ajutoare de minimis în valoare de circa 36 milioane euro, programul de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate fiind unul dintre cele mai accesate de către agricultori.

„Un program destul de bine apreciat la nivel de judeţ este cel de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate, în perioada de extrasezon toamnă-iarnă 2023-2024, ciclul II. Valoarea este 1000 euro/1000mp/beneficiar şi s-a acordat pentru tomate, ardei gras, castraveţi, spanac, fasole păstăi, salată, ceapă verde. Programul a beneficiat de o alocare de 4.048.282 lei, fiind 818 beneficiari”, informează directorul DAJ Buzău, Cosmin Florea.

Totodată, pentru compensarea parţială a pierderilor fermierilor cauzate de criza din Ucraina, a fost introdusă schema de ajutor de stat sub formă de grant pentru compensarea parţială la cultura de tomate în spaţii protejate şi cultura de usturoi. Ajutorul de stat s-a acordat în două etape, la înfiinţarea culturii fiind acordată suma de 1.500 euro şi aceeaşi valoare la valorificarea culturii.

- articolul continuă mai jos -

„La usturoi pe ciclul I, 359 beneficiari cu o sumă de 8.254.731,31 lei şi pe Ciclul II, 364 beneficiari cu 8.322.663,81 lei. Ţin să remarc faptul că judeţul Buzău este campion la cultivarea usturoiului”, arată sursa citată.

Totodată, cu toate că judeţul Buzău nu este cunoscut pentru cultura de cartof, în anul precedent au existat persoane care au beneficiat de ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinerea producţiei de cartof de consum. Pentru a beneficia de sumele de bani, aplicanţii au trebuit să facă dovada unei suprafeţe de minim 0.30 hectare cultivată şi o producţie minimă 15 tone/ha, din care cel puţin 6 tone/ha comercializate. Au fost înregistraţi 12 beneficiari şi o sumă plătită de aproximativ 87.500 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă