FOTO | Nostalgia e servită! Lacto-barurile din Varșovia, alternativa „low budget” pentru amatorii de mâncare tradițională „ca pe vremuri”, pentru cei plictisiți de gentrificarea orașului și pentru turiștii curioși să guste o felie de comunism

Ofertă internațională

Varietatea culturală extraordinară a ofertei gastronomice nu mai e demult o noutate în marile orașe, nici măcar în cele din fostul lagăr comunist european. După ce marile lanțuri americane au marcat simbolic trecerea la capitalism, foarte expansive, pizza și kebab-ul și-au marcat repede teritoriul. Bucătăriile asiatice și-au făcut și ele, cu timpul, apariția în peisaj. De la mici afaceri de subzistență până la restaurante de lux n-a mai fost decât un pas, pe măsură ce Estul a început să recupereze economic decalajul față de Occident.

Capitală a unei economii puternice din Uniunea Europeană, Varșovia începutului de an 2026 reprezintă o scenă gastronomică vibrantă: dacă vrei să mănânci bine, nu trebuie să te străduiești prea tare – găsești calitate la tot pasul. Bucătăria internațională e foarte bine reprezentată, inclusiv prin oferte mai exotice precum bunătăți din Ucraina vecină sau din Georgia cea plină de savoare.

Un bibimbap coreean costă, la Koreanka Grill, în jur de 50 de lei, în vreme ce un Pho vietnamez cu carne de vită sau unul cu pește, vizavi de faimosul Palat al Culturii și Științei, la Miska Pho, costă tot în jur de 50 de lei.

„Contra-oferta” locală

În ciuda concurenței puternice, bucătăria locală se ține bine. La Gosciniec Polskie Pierogi, una dintre principalele rețele de restaurante cu profil polonez, seara e tot timpul coadă, formată mai cu seamă din turiști în căutare de pirogi făcute „ca la mama lor”. Dar Varșovia, care are un talent aparte din a-și monetiza moștenirea comunistă – Palatul Culturii din timpul socialismului, un fel de Casa a Presei de-a noastră un pic mai mare, e realmente un magnet turistic! – a făcut din vechile lacto-baruri un veritabil fenomen cultural. Nu doar că a reușit să conserve câteva dintre cele cu zeci de ani vechime, dar a modernizat alte câteva zeci, pentru ca apoi să folosească scheme de ajutor de stat pentru a le ajuta să mențină prețuri „sociale”.

Chiar dacă nu cunoști povestea de succes a lacto-barurilor poloneze, ca simplu turist nu ai cum să nu vezi, la orele amiezii, agitația colorată din jurul locantelor marcate, unele mai simplu, cu fonturi „made in” anii ’60, altele cu neoane colorate, ultima modă, cu „Bar Mleczny” („Bar de lapte”), alături de imaginea unei văcuțe vesele. Oameni de toate vârstele și categoriile sociale, de la copii de cărucior veniți cu părinții sau cupluri de studenți până la hipsteri care n-au chef să gătească sau grupuri de seniori vin să savureze preparate tradiționale gustoase, dar nepretențioase. Bonus: la prețuri mult sub restaurantele obișnuite!

Chiar dacă și-au păstrat numele vechi, din vremea în care oferta se limita la corn, lapte, chefir, ouă, salate simple, la actualele lactobaruri găsești orice, de la supe și ciorbe, feluri principale delicioase, deserturi clasice și faimosul „kompot”, un șpriț cu zeama compotului de prune, foarte popular în Polonia anilor ’80. Servirea e pe modelul „împinge tava”, cu diferența că plasarea comenzilor se face ca la „fast-food”, de pe ecrane intuitive, o facilitate care îi ajută mult pe turiștii care nu cunosc limba locală.

Experiență de anii ’50, în 2026

Aflat pe marele Bulevard Marszałkowska, Bar Mleczny Prasowy are o istorie care începe departe, în 1954, cu mult înainte de finalizarea emblematicului Palat al Culturii și Științei, spre care te duce dacă o iei spre Centru. Foarte iubit de localnici de-a lungul deceniilor, Prasowy e renumit azi nu doar pentru prețurile mici și porțiile generoase, ci și pentru că reflectă o felie de istorie socială. Într-un moment de criză, în 2011, barul risca falimentul, dar comunitatea locală a luptat pentru păstrarea lui, iar reacția a încurajat redeschiderea și revitalizarea sa.

În vitrina de la Prasowy, prețurile îți fac cu ochiul în egală măsură cu fotografiile felurilor de mâncare. O ciorbă e până în 10 lei românești, iar un fel doi până în 20, în vreme ce în restaurantele obișnuite, ca-n București, greu scapi fără 50 de lei pe un fel de mâncare. Când intri, primul lucru care te izbește e mozaicul vechi, alb-negru, cu crăpături, de pe jos, faianța comunistă și cele trei ventilatoare „old school” din tavan. Mesele simple și „ghișeele” unde lumea „împinge tava” și, mai ales, mirosul irezistibil de mâncare de cantină întăresc senzația de întoarcere în anii ’80. Dar ecranele moderne de comandă, afișajul electronic al bonurilor de ordine, plata cu cardul și lumea îmbrăcată „cool” de la coadă te aduc repede în 2026.

Un borș roșu, ucrainean, costă vreo 11 lei, o sarma uriașă în sos roșu cu piure de cartofi încă vreo 25 de lei, un șnițel mare cu cartofi tot până în 25 de lei – toate, porții generoase. Celebrele „placki ziemniaczane”, plăcinte de cartofi cu spanac și brânză afumată, trei la o porție, fac vreo 21 de lei, și după ce le mănânci mai intră maximum un pahar de „kompot” la 3 lei.

Meniu de 25 de lei per persoană

Experiența Prasowy te îmbie să încerci, cu prima ocazie, și alte lactobaruri. Am ales Bar Mleczny Marszalkowski, unde, cu 40 de zloți, adică 50 de lei, se satură două persoane. Meniul: un zurek, o ciorbă locală extraordinară, și o tocăniță de pui cu sos alb, respectiv o supă de roșii și chiftele uriașe în sos alb cu mărar și piure de cartofi. Atmosfera, la fel de naturală, iar lumea la fel de relaxată – tot ce îți poți dori pentru un prânz rapid și gustos în drum spre numeroasele atracții turistice din oraș.

Dacă vrei să testezi și o reinterpretare mai modernă a conceptului de lactobar, ai la îndemână una dintre locațiile celor de la Bar Mleczny Jakby luksusowo, un „bar mleczny” care aduce o notă mai prietenoasă și accesibilă pentru vizitatori contemporani. În meniu vei găsi preparate tradiționale poloneze – „kotlet schabowy” (șnițel de porc), „kotlet mielony” (chiftea), „gołąbki” (sarmale în varză), pulpe de pui în sos sau plăcinte de cartofi, toate servite cu bulion sau garnituri tradiționale – la prețuri rezonabile, de regulă în jur de 35 de zloți pentru un fel principal cu supă inclusă și porții consistente.

Spre deosebire de barurile „mleczne” extrem de tradiționale, Jakby luksusowo îmbină simplitatea bucătăriei „de acasă” cu un ambient puțin mai relaxat și o orientare spre gusturi variate, inclusiv opțiuni mai puțin grele sau chiar vegetariene. Prin această abordare, locul servește atât localnici care vor o masă consistentă la prețuri accesibile, cât și turiști sau tineri care doresc să experimenteze clasicele feluri poloneze într-un cadru mai confortabil, dar fără pretențiile unui restaurant formal.

Ar merge „modelul polonez” în România?

Cu o tradiție cel puțin la fel de bogată a lactobarurilor, România nu a reușit să conserve – măcar de dragul exemplului – această tradiție culinară din perioada comunismului. „Împinge tava” sau cantine există însă prin țară: asocierea lor sub un brand comun și o relativă aliniere a ofertei și prețurilor ar putea fi profitabilă și pentru antreprenori, și pentru clienți, pe modelul polonez. Mâncăruri bune, tradiționale, „ca la mama acasă”, la 20-25 de lei tava n-ar suna deloc rău.