Fermierii dobrogeni îi cer lui Oros apa pe care nu le-a dat-o nici Daea

fermieri, datorii, executari silite, banci foto G4Food

Niște fermieri din Dobrogea au făcut un grup civic, un protest și au scris cu un utilaj agricol pe câmpul uscat ”Vrem apă”, apoi s-au dus și pe la minister, pe la Oros, să-i reproșeze că nu au apă pentru irigații. Unii dintre liderii acestui grup sunt băieți cu milioane de euro, au firme puternice.

Ce nu spun acești protestatari de o vară? Că în 2016 a fost adoptată o HG prin care era pusă la la bătaie o sumă de peste 1 miliard de euro pentru reabilitarea Sistemului Național de Irigații. În 2017, câștigătorii alegerilor din decembrie 2016 au avut la dispoziție și programul, și miliardul. Au trecut de atunci aproape patru ani. Desigur, protestatarii nu pot merge să-l chestioneze la închisoare pe L.D. , nu-l pot prinde nici pe fostul ministru al agriculturii. Vin peste actualul ministru al agriculturii, care e ministru adevărat abia din martie 2020 și a încasat între timp și o moțiune de cenzură simplă, fiind demis atunci de senatori, dar păstrat în funcție de premier.

Înțelegem nevoia de apă pentru culturi a fermierilor dobrogeni și înțelegem demersul lor, dar să se uite și în spate, când e vorba de responsabili. Deocamdată, actualul guvern le va plăti niște despăgubiri. Ce a făcut anul acesta pentru reabilitarea sistemului național de irigații, nu știm. Din păcate, nu există o monitorizare reală a lucrărilor și a utilizării SNI, Mă refer la un observator cu date făcute publice. Programul trebuia finalizat anul acesta, cel mai târziu la anul. Lucrările sunt întârziate, banii au cam fost cheltuiți. Acum, vine guvernul cu o strategie de gestionare durabilă a apei. Alt program, alți bani, altă distracție.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *