Bucureștiul a găzduit congresul anual al Confederației Europene a Cultivatorilor de Porumb (CEPM), ocazie cu care delegațiile membre au analizat provocările ultimului an agricol, dar și viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), inclusiv propunerile legislative pentru perioada 2028–2034, conform unui comunicat de presă transmis de Forumul APPR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Congresul a avut loc într-un context agricol tensionat, marcat de proteste și presiuni bugetare, iar participanții au salutat propunerile de simplificare a PAC, dar au avertizat asupra riscurilor pe care le presupune lipsa de predictibilitate pentru fermierii europeni. Printre modificările vizate de Comisie se numără reducerea birocrației, relaxarea unor standarde ecologice, înființarea unui fond de rezervă permanent pentru sprijin în caz de dezastre naturale și introducerea unor instrumente mai flexibile.
„În ultimii 20 de ani, radarul de sustenabilitate și suveranitate al Farm Europe arată că producția a stagnat din cauza reorganizărilor din cadrul UE”
Invitat special la eveniment, Luc Vernet, secretar general al think-tank-ului european Farm Europe, a atras atenția că subfinanțarea PAC riscă să afecteze grav capacitatea de producție agricolă a UE:
„În ultimii 20 de ani, radarul de sustenabilitate și suveranitate al Farm Europe arată că producția a stagnat din cauza reorganizărilor din cadrul UE, rezultat al unei abordări de reducere a cheltuielilor pentru PAC, care a accelerat restructurarea odată cu schimbările demografice. Deja lipsesc 85 de miliarde de euro până în 2027 pentru a menține pârghia economică a PAC, echivalentul a doi ani de plăți directe. Cum intenționează UE să compenseze pierderea fondurilor UE pentru fermieri, știind că plățile directe reprezintă, în medie, 70% din venitul fermierilor?”.
Frank Laborde, fermier francez și președinte al CEPM, a transmis un mesaj ferm:
„Într-un moment în care concetățenii noștri așteaptă soluții care să ducă la mai multă independență economică și la protejarea valorilor europene, Comisia trebuie să înțeleagă că este vital să pună punct abordării conform căreia PAC poate achita nota de plată a altor sectoare, rețetă sigură pentru a înscrie agricultura din UE pe traiectoria descreșterii economice exact atunci când avem mai mult ca oricând nevoie să producem și să ne reducem dependența de alte regiuni ale lumii”.
Silviu Mihai, vicepreședinte al CEPM, a punctat importanța unei abordări comune în ceea ce privește riscurile din agricultură, insistând asupra rolului irigațiilor:
„Irigațiile sunt parte integrantă a managementului riscurilor și dorim să jucăm un rol activ noi, ca reprezentanți ai CEPM, dar și Forumului APPR, în dialogul cu autoritățile europene și naționale asupra dosarului utilizării durabile a apei”.
La rândul său, Theodor Ichim, președintele Forumului APPR, gazda congresului, a criticat intenția Comisiei Europene de a introduce un fond unic multisectorial în următoarea perioadă de programare, subliniind posibilele efecte negative asupra agriculturii:
„Organizația pe care o conduc se opune cu vehemență abordării curente a Bruxelles-ului de a trece la un fond unic multisectorial în următoarea perioadă de programare, cu plăți condiționate de îndeplinirea unor obiective și care ar putea însemna o diluare a bugetului agricol și o predictibilitate redusă pentru fermieri, care se bazează pe alocări PAC multianuale pentru a-și planifica investițiile”.
În plus, a avertizat că o astfel de măsură ar putea însemna o creștere a birocrației și o complexitate suplimentară, ceea ce contravine tocmai obiectivului declarat al Comisiei de a simplifica politicile agricole. Mai grav, susține Ichim, ar fi riscul „erodării capacității blocului comunitar de a produce, de a furniza bunurile publice esențiale pe care le așteaptă societatea: securitatea alimentară și contribuția la lupta împotriva schimbărilor climatice, la decarbonarea economiei UE”.