Un număr mic de gurmanzi vor avea şansa de a experimenta un festin regal din secolul XVIII în camera de zi favorită a regelui Charles din reşedinţa regală Dumfries House, din Scoţia, transmite vineri DPA, transmite Agerpres.
Atunci când se află la Dumfries House, în Ayrshire, regelui Charles îi place cel mai mult să cineze în Pink Dining Room. Organizaţia sa caritabilă, The King’s Foundation, a anunţat că oferă o nouă experienţă culinară privată, oferind unui număr mic de gurmanzi oportunitatea de a se bucura de un festin cu trei feluri de mâncare regale autentice pentru anii 1700, servite de un majordom tradiţional în camera regală.
Camera, ce este vopsită în nuanţe de roz pal, este cea mai bine conservată din reşedinţa ce a fost restaurată pentru patrimoniu în 2007 de către un consorţiu condus de Charles, pe atunci prinţ de Wales.
Regelui îi place în mod deosebit tencuiala rococo în nuanţe de roz a pereţilor şi tavanului, cu motive inspirate de ruinele romane de la Palmyra, din Siria.
Oaspeţii vor mânca la masa regelui – dar nu în prezenţa monarhului – sub un candelabru cu motive florale de 35 de kilograme din sticlă de Murano, ce a fost reconstituit cu migală după ce a fost găsit într-o stare deplorabilă, fragmentat în peste 100 de piese, în pivniţa reşedinţei în urmă cu 20 de ani.
Meniul, format din somon poşat, supă de peşte şi pâine de manchet ca aperitive
Meniul va avea la bază preparate ce se serveau la Curtea Regală în secolul XVIII – somon poşat, supă de peşte şi pâine de manchet ca aperitive, urmate de carne de căprioară şi de vită prăjită, cartofi parmentier şi sos de ienupăr, iar la desert syllabub cu lămâie şi fistic, budincă de pâine şi unt, trifle de mere şi migdale.
„Pentru un număr limitat de oaspeţi, experienţa culinară a secolului XVIII va fi autentică în concordanţă cu anii 1700, cu majordom tradiţional – inclusiv servirea mesei în stil de familie – şi un meniu cercetat şi pregătit de bucătarii noştri care reflectă moda gastronomică tipică a reşedinţelor regale de la ţară din acea epocă”, a precizat Evan Samson, care conduce activitatea de la Dumfries House.
Experienţa culinară, ce se va desfăşura la lumina lumânărilor, este disponibilă la anumite date şi costă începând de la 375 de lire sterline (490 de dolari) de persoană.
Originea marii camere regale este prezentată pe site-ul Fundaţiei Regelui. “Astfel de săli de mese erau nucleul vieţii sociale din secolul XVIII, aşa că încă de la început a fost decorată mai elaborat decât orice altă cameră a reşedinţei”, conform informaţiilor de pe site.
Încasările din aceste experienţe culinare inedite vor fi folosite în scop caritabil
Această experienţă culinară deosebită urmează unei alteia similare organizată la fosta reşedinţă a Reginei Mame din Castle of Mey în cursul verii, când oaspeţii au fost invitaţi să mănânce la aceeaşi masă la care au mâncat regele Charles şi mama sa, regina Elisabeta a II-a, precum şi la o plimbare prin grădinile Reginei Mame.
De asemenea, la ofertă, din august până în octombrie anul viitor, este Prânzul Recoltei (Harvest Lunch) la proprietatea reginei Elisabeta a II-a Walled Garden, la preţul de 105 lire sterline de persoană. Invitaţii vor servi produse cultivate în grădina reşedinţei, iar din meniu nu va lipsi cod la tigaie cu piure de ceapă şi anghinare, crumble de mere şi îngheţată.
Dumfries House, din apropiere de Cumnock, este sediul The King’s Foundation, organizaţie înfiinţată de Charles pentru pregătirea viitoarei generaţii de artizani pricepuţi – atât în domeniul preparatelor culinare tradiţionale dar şi al textilelor, meşteşugari etc, pentru păstrarea tradiţiilor artizanale britanice.
Încasările din aceste experienţe culinare inedite vor fi folosite pentru a susţine activitatea caritabilă a organizaţiei, ce oferă cursuri de educaţie practică pentru mai mult de 15.000 de ucenici în fiecare an.