Ce faci când ai scăpat prea multă sare în mâncare? Câteva metode simple pentru a repara un preparat excesiv de sărat

cum repari mâncarea prea sărată sare in exces prea multa sare in mancare excesul de sare gomasio Sursa foto: Pixabay / Bru-nO

Ce e sarea, la urma urmei, dincolo de formula sa chimică NaCl, clorură de sodiu? Este cel mai la îndemână potențiator de gust, care funcționeză în manieră optimă atunci când este corect folosită. Adică nu în exces, pentru că de cele mai multe ori acesta e riscul, nu deficitul.

Dincolo de faptul că sarea în exces este dăunătoare din mai multe motive și poate duce la creșterea tensiunii arteriale, un factor de risc pe termen lung, sarea în exces compromite gustul oricărui preparat. Putem mereu sta departe de excesul de sare folosind produse alternative. Dar se poate întâmpla să greșim fără a avea ca obicei excesul de sare.

De multe ori putem greși neintenționat, pentru că nu adăugăm treptat ci prea mult dintr-o dată. Ce soluții avem, dacă am adăugat deja prea multă sare într-o mâncare? În linii mari, avem două variante de lucru: fie să adăugăm alte ingrediente care absorb din sare, fie să diluăm întreaga mâncare, atunci când e  posibil, pentru ca per total concentrația de sare să scadă. O putem dilua fie cu apă, fie cu alte ingrediente care să contrabalanseze sapiditatea excesivă.

Vezi detalii

Iată câteva metode uzuale în caz de sare în exces în mâncare, potrivit cookist.it/.

Clătește alimentele

Poate părea o propunere ciudată, dar cu unele alimente funcționează. De exemplu, putem trece rapid pe sub un jet de apă nu prea rece carnea deja gătită, chiar și din sos sau la grătar, la fel, legumele. Ulterior, se scurg bine și se completează cu puțin ulei, pentru a le împiedica să se usuce.

Totodată, clătirea este practic obligatorie atunci când folosim alimente  vegetale din conservă, cum ar fi: năut, fasole, mazăre, linte, porumb. Uneori, chiar și legumele în soluție de apă cu oțet merită a fi clătite, dacă le simțim prea sărate.

Diluează cu apă

Dacă e vorba de un fel de mâncare cu mai mult lichid, cum sunt supele sau ciorbele, soluția este mai simplă. E suficient să adăugăm puțină apă călduță în timpul fierberii. Rămâne valabilă regula adăugării treptate, și, oricum, nu excesiv, pentru a-i dilua peste măsură gustul.

O regulă valabilă și pentru mâncăruri scăzute, cu condiția, eventual, de a completa cu un aliment care are rolul să densifice: puțină făină sau amidon de porumb sau de cartofi, diluate în apă.

Adaugă cartofi

Alimentele cu conținut ridicat de amidon au darul de absorbi foarte bine sarea. Prin urmare, dacă am scăpat prea multă sare într-o mâncare – fie cu mai mult sau cu mai puțin lichid, chiar un sos cu sau fără carne, soluția cea mai simplă este să adăugăm fie cartofi tăiați mărunt pentru a crește suprafața de absorbție, fie paste, fie orez sau alte cereale. Dacă vrem să nu simțim prea tare gustul de cartofi, îi lăsăm întregi sau îi tăiem doar pe jumătate.

Adaugă un aliment acid

Atunci când e posibil, putem adăuga puțin suc de lămâie, oțet, vin alb sau chiar muștar de Dijon, dulce-acrișor. Ingredientele acide au darul de  a reechilibra gustul prea sărat și reușesc de multe ori să rezolve problema.

Oricare dintre soluții am alege, trebuie să adăugăm câte puțin, pas cu pas, pentru  a nu risca un gust acid în exces, în loc de cel sărat.

Adaugă un aliment dulceag

În locul alimentelor bogate în amidon care absorb, putem alege metoda diluării dar nu cu apă, nici cu alimente ușor acide, ci cu puțin lapte sau smântână, chiar lapte de cocos. Sau chiar puțin zahăr sau miere, fără a exagera, e vorba de cantități de ordinul lingurițelor sau al jumătăților de linguriță.

Adaugă puțin avocado

Pe același principiu al adaosului unui aliment dulceag funcționează și adaosul de avocado – reprezintă întotdeauna „arma secretă” pentru a îndulci preparate prea sărate. Gustul său decis și consistența cremoasă ajută să resimțim mai puțin excesul de gust sărat. Prezența pulpei de avocado face orice preparat să pară mai delicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *