Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Vrancea cere autorităților centrale și locale declararea stării de calamitate în Vrancea, ca urmare a secetei pedologice persistente din ultimii ani la nivelul județului Vrancea. În acest an, culturile de primăvară au fost calamitate în proporție de 80 până la 100%.
Potrivit unui memoriu adresat Guvernului, Ministerului Agriculturii și Prefectului județului Vrancea, situația fermierilor este cu atât mai gravă cu cât nu au putut să își asigure culturile împotriva secetei, deoarece societățile de asigurări au refuzat să încheie astfel de polițe cu agricultorii din Vrancea, transmite Agerpres.
„Vă rugăm să acceptați declararea județului Vrancea ca județ calamitat și să aprobați alocarea de la buget a unor sume pe hectar, ca despăgubire care să acopere cel puțin 50% din cheltuielile pe hectar efectuate de fermieri pentru înființarea culturilor în anul agricol 2023/2024 și care, în acest moment, sunt compromise. Pentru a fi și mai expliciți, dacă acești fermieri nu vor primi despăgubiri de cel puțin 3.000 de lei pe hectar, mulți dintre ei nu vor putea să mai facă agricultură. Facem mențiunea că încercările fermierilor de a se asigura pentru riscul de secetă au eșuat, ca urmare a faptului că societățile de asigurări au realizat cât de mare este acest risc în zona Vrancea. Practic, lăsând la o parte faptul că asigurările de secetă sunt extrem de scumpe, oricât de diligenți sau de prevăzători ar fi producătorii agricoli care se confruntă cu secetă mai mulți ani la rând, nu mai au nici măcar ca opțiune încheierea unei polițe de asigurare pentru acest risc. (…) În lipsa precipitațiilor, a cadrului legislativ adecvat pentru secetă, fără irigații și fără asigurări, acești producători agricoli sunt privați de toate instrumentele care i-ar putea ajuta să supraviețuiască”, se arată în memoriul ACCPT Vrancea.
Asociația atrage atenția că s-a ajuns în această situație deoarece precipitațiile din ultimii ani la nivelul județului au fost sub mediile multianuale, reclamând “Nefuncționalitatea infrastructurii de irigații din județul Vrancea și numărul redus de hectare agricole care se pot iriga, datorită lipsei de investiții în această zonă”.
„Cantitățile de precipitații din anii 2020, 2022, 2023 și 2024, înregistrate în județul Vrancea, au fost sub mediile multianuale, respectiv de 150-250 mm/an, și au creat un deficit cumulat foarte mare, ceea ce a determinat instalarea unei secete pedologice profunde. Gradul de afectare al culturilor, ca urmare a fenomenului de secetă, se situează între 60-100%, atât la culturile însămânțate în toamna anului 2023, la care se observă un grad de afectare de cel puțin 60-80%, cât și la culturile de primăvară înființate în 2024, care sunt chiar mai afectate, având un grad de calamitare de 80-100%. La fel ca și în ultimii ani secetoși anteriori, covârșitor de mulți fermieri din zonă vor avea o producție de 0 kg/ha la porumb. (…) În ultimii 30 de ani, ANIF nu a alocat fonduri pentru investiții și reabilitări în zona Vrancei, deși fermierii, prin intermediul OUAI-urilor și a asociației noastre, au solicitat în nenumărate rânduri reabilitarea infrastructurii de irigații”, spun fermierii.
Aceștia reclamă și „situația dezastruoasă a fermelor care sunt în pragul falimentului, cu credite și datorii restante față de bănci și furnizorii de input-uri, datorii acumulate pe parcursul ultimilor ani extrem de secetoși”.
„În ultima perioadă, mai mulți fermieri din zonă au intrat în insolvență sau chiar în faliment sau și-au vândut fermele datorită faptului că nu au mai reușit să continue activitatea agricolă. În repetate rânduri, ACCPT Vrancea a tras un semnal de alarmă cu privire la acest lucru și anul acesta o facem încă și cu mai multă fermitate întrucât fermierii, fie mari, fie mici, din această zonă, au reale dificultăți financiare datorită faptului că seceta i-a împiedicat să mai aibă producții, fapt care se repetă de prea mulți ani”, au precizat reprezentanții ACCPT Vrancea.
Fermierii cer decidenților să se implice “cu toată seriozitatea în soluționarea acestei situații de criză datorate secetei” și să vină în teren pentru a constata “realitatea crudă” din câmpurile cultivate atât cu culturi de toamnă, cât și de primăvară.
Prefectul județului Vrancea a dat asigurări că este alături de fermieri și îi sprijină în demersurile pe care aceștia le fac pe lângă Guvernul României.
„Am avut mai multe întâlniri cu reprezentanții fermierilor de cultură mare din județul Vrancea. Situația este catastrofală. În urma secetei pedologice persistente, culturile sunt pur și simplu compromise. La ultima întâlnire, au venit cu un memoriu bine documentat și motivat și s-a ajuns la concluzia că trebuie tras un semnal de alarmă, iar acel memoriu, însoțit de o adresă din partea Instituției Prefectului, va ajunge pe masa ministrului Agriculturii, căruia îi cerem susținerea și ajutorul cu privire la situația de calamitate din județul Vrancea. Investițiile din primăvară pentru însămânțări au fost foarte mari, iar la momentul acesta, fermierii nu își pot recupera acești bani. Sunt peste trei-patru ani de când seceta pedologică persistă la nivelul județului nostru și mulți fermieri spun că sunt în pragul falimentului. Instituția Prefectului susține toate demersurile fermierilor din Vrancea în fața Guvernului României”, a declarat prefectul județului, Marius Iorga.