Vinurile românești exportate în interiorul UE ajung cu precădere în Marea Britanie și Germania; cea mai mare cantitate de vin importată de România a provenit din cramele de peste Prut
Banii europeni le-au fost de folos fermierilor bistrițeni. I-au investit în înființarea unor plantații noi, achiziționarea de utilaje și echipamente și deschiderea unor linii noi de vinificație.
“După ce am recuperat via, am început să vin mai des la Teaca. Toamna îmi aduceam prietenii la cules, beam must, mai mult ne distram. Apoi, un amic mi-a spus că există fonduri europene pentru înfiinţarea de plantaţii de viţă-de-vie. Am făcut proiectul, i-am convins pe funcţionari că am nevoie de aceşti bani, i-am primit şi m-am apucat de treabă. Am înfiinţat câteva hectare de vie nobilă”, povestește Eckehardt Zaig, într-un reportaj publicat de Formula AS.
Familia Munteanu a investit, de asemenea, bani europeni într-un domeniu viticol de 20 de ha. Acum, vinurile obţinute aici ajung la târguri de turism. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta acum câţiva ani. Zeci de mii de sticle ies anual din acest domeniu viticol, vecin cu pădurea.
Vechile vii ale Tecii nu au dispărut chiar cu totul. Pe coasta unui deal, destul de înclinată, e o vie pe araci, aşa cum nu mai prea vezi prin Ardeal. Stăpânul viei e Borsos Laszlo, care cu mustaţa lui stufoasă şi albă arată ca un bunic dintr-un basm unguresc.
Nenea Loţi, cum îi spun consătenii, mai taie via după străvechea metodă numită “cercul ardelenesc”. Adică, păstrează câteva coarde pe care le îndoaie, le leagă în josul parului şi obţine nişte cercuri prin care ar putea sări un iepure. Viticultorul urcă destul de sprinten panta dealului:
”Uite, butucii sunt vechi de aproape o sută de ani. Prin tăiere, eu întineresc via în fiecare an. Coardele sunt tinere, chiar dacă butucul e bătrân. Via asta a fost plantată în 1923 de bunicul meu, care ducea vin cu carul cu boi peste câmpie, la Cluj.
Citește reportajul integral pe formula-as.ro
