Criza din agricultură, cauzată de recoltele slabe și foarte slabe obținute în condiții de secetă severă și extremă, manifestată în mai multe regiuni ale țării, chiar în ani succesivi, generează dezbateri între operatorii de pe lanțul alimentar și nevoia de a găsi soluții pentru salvarea solvabilității fermierilor în fața creditorilor.
Guvernul a publicat în dezbatere publică un proiect de OUG care prevede suspendarea datoriilor către bănci și furnizorii de inputuri, până la 31 decembrie 2025.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai băncilor, furnizorilor de inputuri și fermierilor pentru a ajunge la o formă finală a OUG.
În acest context, fermierul Marius Someșan, din județul Teleorman, a transmis G4Food câteva soluții pe care le vede aplicabile pentru ieșirea din criză și protejarea financiară a afacerilor agricole:
”Ce e de făcut?
1.Fermierii să învețe să lucreze cu banii băncilor, pentru asta trebuie să aibă planuri de afaceri solide pe minimum 5 ani și bugetare a activității;
2.Să rămână piața liberă, oricine dorește să înceapă o afacere în acest domeniu să poată începe ușor, unii doresc blocarea acestei piețe, asta reiese din declarații… Concurența este sănătoasă pentru economie, în orice sector;
3.Fermierii să nu mai accepte consultanță din partea distribuitorilor, să se dezvolte sectorul de consultanță decuplat de distribuție! Un consultant bun ia 6 euro/ha și îți dimensionează costurile cu pesticide și fertilizanți la 200-400 euro, în funcție de climă. Tehnicul distribuitorului te învață să combați orice insectă, să aplici toate șampoanele, micro și macro elementele, ajungând în final la costuri directe chiar duble… Deci, 6 euro/ha dați pe sfaturi te scutesc de cheltuieli inutile de 200-400 euro/ha. Un consultant independent poate să te țină departe de faliment;
4.Asociere! Asociere adevărată, cu reguli stabilite de la bun început, asociere care să te ajute, în primul rând, să împarți costurile indirecte, costurile cu amortizările, salarii, reparații, asigurări, dobânzi etc., cu alții! Pentru fermele cu 700-800 euro costuri pe lângă inputuri, asocierea este singura șansă la supraviețuire… Asocierea în achiziția de inputuri și vânzarea de materii prime trebuie să fie ultima pe listă. Prima asociere trebuie făcută pe operațiuni gestionate în comun, pe dezvoltarea de capacități de depozitare și procesare la comun, asocieri care aduc o valoare însemnată, în principal din economii din împărțirea costurilor apăsătoare!”.