Din cauza schimbărilor climatice, a poluării apelor și a pescuitului excesiv, populațiile de anghilă din Asia au scăzut masiv. Cererea pe piața asiatică, în special din China, nu a mai putut fi acoperită din producția autohtonă și au fost căutate surse externe, furnizori importanți devenind statele europene. În 2010 însă, autoritățile de la Bruxelles au interzis exportul de puiet de anghilă din apele comunitare, ca să salveze specia de la dispariție.
Rețelele de crimă organizată au mirosit imediat potențialul financiar uriaș al traficării ilegale a puietului de anghilă și s-au pus pe treabă. Potrivit raportului pentru anul 2019 al Rețelei europene pentru combaterea fraudelor alimentare, un kilogram de puiet de anghilă este plătit la sursă cu 300 de euro. Pentru transportul unui kilogram din spațiul comunitar în China este achitată suma de 1000 de euro, iar în China, cumpărătorul final plătește 6000 de euro pentru 1 kilogram.
Aici, puietul este crescut în unități de acvacultură speciale, ar fi cam 900 de astfel de ferme, iar exemplarele mature sunt tranșate în fileuri. Dintr-un singur kilogram de puiet de anghilă pot fi obținute peste 700 kg de fileuri, prețul obținut fiind de aprox. 25.000 de euro. Potrivit estimărilor făcute de Europol, anual ar fi traficate din statele europene către China 100 de tone de puiet de anghilă.
În ciuda acțiunilor autorităților europene, comerțul ilegal cu puiet de anghilă nu a putut fi stopat. Traficanții schimbă mereu rutele către China pentru a evita controalele inițiate de autorități.
Potrivit unui articol publicat anul trecut de bbc.com, cumpărătorii de la sursă sunt din China sau din Rusia, dar și un exportator britanic s-a arătat dispus să cumpere puiet de anghilă chiar de la prezentatorul Joe Crowley care pescuiește legal anghilă pe Rive Severn din Gloucestershire. Responsabili britanici estimează că valoarea comerțului ilegal este de 3 miliarde de lire sterline pe an. ”Este cel mai traficat animal în funcție de numărul exemplarelor și de valoarea tranzacțiilor”, susține Andrew Kerr, un activist pentru pescuitul durabil al anghilei.
Uniunea Europeană permite ca anghila să fie pescuită, dar cu respectarea anumitor cote de pescuit.
sursă foto cover atlasobscura.com