Zilele trecute, mai precis, duminică, 12 octombrie, pe la prânz, mă îndreptam cu trolerul după mine spre gara din Buzău, să mă întorc la București. Pe drum, mi-am adus aminte că vis a vis de gară sunt niște patiserii care prepară și vând faimoșii covrigi de Buzău: subțiri, calzi, gustoși, înșirați pe sârmă.
M-am apropiat de o covrigărie, unde era formată o coadă de vreo câteva persoane. Eu eram singurul călător, cu bagaj după mine, ceilalți localnici. Coada mergea greu. Era nevoie de o nouă șarjă, s-a lăsat cu timpi de așteptare.
Femeia de la patiserie, excedată de comenzi, a scos din cuptor o nouă serie de covrigi. Un bătrânel și-a luat covrigii pe sârmă și i-a atârnat de coarnele bicicletei, plecând mai departe, prin aerul plin de praf și gaze de eșapament.
Un tip, plasat chiar în fața mea, își cheamă consoarta să stea în locul lui la coadă, că el trebuie să plece. Doamna cere 350 de covrigi! Nu mai sunt atâția. Facem niște socoteli și rămâne ca doamna să ridice comanda din seria următoare de covrigi. Din ce a rămas, cumpăr eu 50, cu o pungă de hârtie, 16 lei. Fac și câteva poze.
Între timp, doamna cu comanda de 350 explică: ”îi trimitem în seara asta la Timișoara, nu sunt pentru noi”.
Îmi iau punga cu covrigi și plec, imaginându-mi călătoria covrigilor de Buzău și primirea acestora entuziasmată, în orașul de pe Bega. Ar fi trebuit să mai rămân, să mai schimb câteva vorbe cu doamna: cine aștepta covrigii? Trimite frecvent covrigi de la Buzău la Timișoara?
În drum spre gară, am mai văzut o coadă de persoane, la o altă patiserie.
D.B.