Partea mai puțin cunoscută a profitabilei industrii moderne a somonului. Acvacultura este văzută ca soluția viitorului dar este nevoie de sustenabilitate și standarde clare. „Certificarea bio nu garantează neapărat ceva”

A devenit un aliment tot mai prezent pe mesele tuturor, nutriționiștii îl recomandă, a devenit un aliment global și globalizat: somonul este unul dintre alimentele vedetă ale ultimilor ani, sănătos și recomandat în orice tip de dietă. Industria modernă de acvacultură l-a transformat din aliment de lux în produs de larg consum.

Însă această producție vine la pachet cu o serie de probleme ambientale care fac din somon un aliment nu tocmai prietenos cu mediul. Sustenabilitatea va fi, dealtfel, următoarea provocare a acestui sector, care alimentează deopotrivă lanțurile de retail dar și domeniul HoReCa.

Nu este vorba doar de o opțiune de natură ambientalistă, ci are legătură directă și cu calitatea produsului oferit: deși în mod natural carnea de somon este o sursă valoroasă de acizi grași Omega-3, vitamine și minerale, cea provenită din crescătoriile intensive nu întotdeauna se ridică la standardele pentru care ea este cunoscută, scrie publicația gastronomică italiană gamberorosso.it într-o analiză care încearcă să aducă la lumină toate aspectele mai puțin vizibile ale acestei industrii foarte profitabile.

Acvacultura, răspunsul instituțional la nevoia tot mai crescută de hrană

Paradoxal, acvacultura, o practică milenară, este văzută ca soluția la posibilele crize alimentare ale viitorului, dar este nevoie de impunerea unor standarde unitare care să garanteze calitatea produselor, notează publicația.

Potrivit previziunilor ONU, populația globală va ajunge la aproape 10 miliarde în următoarele șase decenii, cu 2 miliarde mai mult decât în prezent. Această creștere demografică generează, inevitabil, întrebarea: va putea producția de alimente să facă față cererii viitoare? În ritmul actual, riscul unei crize alimentare globale este iminent. Din calculele ONU, fermele zootehnice are trebui să crească până în 2050 cu un volum de 70% pentru a acoperi nevoia de proteine a populației planetei. Cu costuri ambientale care încească să fie abordate, deocamdată fără mare succes.

Totodată, dacă mările și oceanele nu ar fi fost depopulate din cauza pescuitului excesiv din ultimele cinci decenii, peștele sălbatic ar fi fost o alternativă la carnea insuficientă. Însă degradarea apelor și dispariția multor specii au orientat atenția în altă parte. În aceste condiții, FAO a identificat acvacultura ca soluție pentru criza alimentară. Organizația a integrat-o în inițiativa sa „Blue Transformation” pentru combaterea foametei și sărăciei.

Instituția a încurajat în repetate rânduri Uniunea Europeană să sprijine financiar dezvoltarea acestui sector. În 2020, un semnal politic important a venit prin FEAMPA (Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură): pentru perioada 2021-2027, au fost alocate 6,1 miliarde de euro, având în vedere penuria resurselor din bazinul mediteranean.

O expansiune fără precedent a crescătoriilor de pește

Se cred ca acvacultura s-a născută în urmă cu 4000 de ani în China, de unde s-a răspândit treptat în întreaga lume. Recent, a devenit una dintre industriile cu cea mai rapidă creștere din secolul XXI. Conform raportului FAO SOFIA 2024, în 2022 acvacultura a depășit pentru prima dată pescuitul tradițional în termeni de producție (94,4 milioane de tone față de 92,3 milioane din peștele sălbatic).

Având în vedere creșterea populației până în 2050, același raport estimează că va fi necesară o creștere de 36 milioane de tone, adică +22%. Strategia care vede piscicultura ca garant al securității alimentare presupune tehnologii noi, investiții și, mai ales, sustenabilitate. Aceasta ar trebui să contribuie și la refacerea stocurilor de pește și protejarea faunei marine, în conformitate cu politicile green deal  europene.

O anchetă-șoc asupra fermelor scoțiene de somon intensiv

Această viziune politico-instituțională intră însă în conflict cu poziția organizațiilor pentru drepturile animalelor, mai ales în cazul somonului. Anchetele sub acoperire au dezvăluit un tablou alarmant al industriei scoțiene. În 2021, CIWF (Compassion in World Farming) a colectat dovezi care incriminează giganți ai industriei. Imaginile, încă disponibile pe essereanimali.org, arată un habitat insalubru: spații aglomerate, ape murdare, pline de alge și fecale. Peștii erau mutilați, cu răni și părți anatomice lipsă, infestați cu „coroane ale morții” — colonii de păduchi de mare care invadează capul.

Infestările și bolile au dus la rate crescute de mortalitate: în 2012, în Scoția, aproape 10% din pești au murit din cauza unei boli a branhiilor; în Chile, pierderile din 2007 din cauza anemiei infecțioase s-au ridicat la cel puțin 2 miliarde de dolari. Nici Norvegia nu stă mai bine: raportul din 2023 al Institutului Veterinar Norvegian indică o mortalitate de 16,7% — adică 62,8 milioane de somoni.

„Nu există ferme sustenabile”

ONG-urile acuză industria modernă a somonului că utilizează substanțe chimice și metode care stresează și ucid prematur peștii. Unii experți cred că și schimbările climatice și încălzirea oceanelor contribuie la aceste probleme, mai ales în situația în care apa stagnează în cuști.

Criticile nu vizează doar bunăstarea animală, ci și impactul asupra ecosistemelor: eutrofizarea apelor duce la moartea florei marine și la „deșertificarea” fundalului marin. De asemenea, populațiile de somon sălbatic (inclusiv trota de mare, somonul roz, speciile chum și coho) sunt în scădere. Un studiu publicat în revista Plos Biology a evidențiat inclusiv efectele evadărilor din crescătorii: 27.000 de somoni au scăpat recent dintr-o fermă norvegiană. Consecințele? Împerecherea cu exemplare sălbatice, transmiterea bolilor și paraziților.

Hrănirea somonilor se face în continuare cu pește oceanic mic, transformat în făină, ceea ce contravine ideii de conservare a biodiversității — scopul declarat al fondurilor publice care sprijină acvacultura.

Somonul din supermarket

Profesioniștii din HoReCa spun că în prezent somonul afumat este, în unele cazuri, mai calitativ decât în trecut. Ambalajele din comerț s-au îmbunătățit și ele în timp, iar prețul, deși afectat de inflație, rămâne accesibil.

Însă, toate acestea vin cu un cost — pentru noi, pentru pești și pentru planetă. Somonul de crescătorie ar putea fi mai puțin sănătos decât ne-am dori. Medici precum Anne-Lise Bjorke Monsen și Claudette Bethune au atras atenția asupra urmelor de toxine și cadmiu din unele probe. Potrivit naturalnews.com, consumul de somon de crescătorie ar putea fi legat de obezitate și diabet. Se folosesc inclusiv coloranți artificiali pentru a imita nuanța somonului sălbatic, inspirându-se din „SalmoFan”, o scală cromatică de culori prin care este clasificată carnea de somon.

O serie de reprezentanți ai industriei de restaurante din Italia spun că au observat carnea de somon ca având mai mult grăsime intramusculară și o consistență mai redusă față de cum erau obișnuiți.

Calitatea ține de proces, nu de țara de proveniență

Mulți specialiști cred că problema nu este acvacultura în sine, ci intensificarea procesului. Calitatea ține de modul de producție, nu de etichetă sau origine (Scoția, Norvegia etc.). De exemplu, în Insulele Feroe se mută plasele în mod regulat pentru a menține fluxul apei.

Claudio Cerati (Upstream Salmons) spune clar: „E greșit să întrebi dacă e somon norvegian sau scoțian. Contează cum este crescut”. La fel crede și Lorenzo Uleri (Longino&Cardenal): „Somonul afumat poate fi excelent sau de proastă calitate. Contează alimentația, absența antibioticelor, și bunăstarea animalelor. Certificarea bio nu garantează neapărat ceva. Ne lipsesc standarde clare.”