Sursa foto: Dreamstime/Iulia Blagu (Instagram)
Frunzele uscate trosneau sub picioarele ei în timp ce Iulia Blagu se plimba prin lanul său de porumb pârjolit, devastat de una dintre cele mai grave secete din țară din ultimii ani, transmite agenția AFP, într-un articol preluat de platforma Yahoo! News.
Ea a preluat de la tatăl său 300 de hectare de teren lângă Urziceni, în sud-estul României, în urmă cu o jumătate de deceniu – un botez pe care îl descrie drept „cinci ani de foc”.
„Pentru agricultura românească, nu se pune problema dacă vom muri, ci când vom muri”, a declarat femeia în vârstă de 39 de ani pentru AFP la sfârșitul lunii trecute.
Ținând în mână un spic de porumb nu mai mare decât mâna ei, Blagu a declarat că seceta îi distruge recolta „ca un tăvălug de neoprit”, obligând-o pentru prima dată să împrumute bani pentru a-și plăti muncitorii.
România este departe de a fi singura țară afectată de căldura toridă.
În Ungaria vecină, aproape întreaga țară este în alertă din cauza temperaturilor ridicate.
La începutul lunii august, zeci de fermieri maghiari au condus două cămile prin centrul Budapestei pentru a atrage atenția asupra impactului schimbărilor climatice asupra agriculturii.
Atât sudul, cât și estul Europei se confruntă cu „condiții de secetă persistente și recurente”, potrivit celui mai recent raport de situație al Uniunii Europene.
Serviciul Copernicus pentru schimbări climatice al UE a avertizat că este „din ce în ce mai probabil” ca 2024 să fie cel mai cald an înregistrat vreodată pe Pământ.
„La mila lui Dumnezeu”
În România, agricultorilor li s-au promis compensații pentru cele două milioane de hectare de terenuri agricole care, potrivit guvernului, au fost afectate de caniculă și secetă.
Dar un fermier a declarat pentru AFP că agricultura a devenit „o loterie” și că se simte „la mila lui Dumnezeu”.
În sute de sate, fântânile au secat și au fost impuse restricții la apă, în timp ce lacurile dispar.
Preoții ortodocși au mers chiar pe câmpurile cu pământ crăpat pentru a se ruga pentru ploaie, în timp ce, într-o altă comunitate, au început lucrările de săpare a solului pentru a încerca să reînvie izvoarele.
Dar cu un lac din apropiere care riscă să se usuce, săteanul Marian Florea s-a simțit trist cu privire la viitor.
„Clima s-a schimbat. Și nu vine nimic bun”, a declarat pentru AFP muncitorul în construcții, în vârstă de 53 de ani.
„Până la toamnă, dacă această secetă continuă, nu va mai rămâne nimic aici”, a adăugat el.
Între timp, fermieri precum Blagu încearcă să se adapteze condițiilor.
Nu va mai semăna porumb – cândva cea mai profitabilă cultură din regiune – anul viitor.
În schimb, a început să testeze sorgul, o cereală mai rezistentă la căldură, originară din Africa, și intenționează să planteze coriandru și năut pe lângă grâu, floarea-soarelui și alte culturi.
„Sahara românească”
Mai la sud, aproape de Dunăre, o zonă de 100.000 de hectare de sol nisipos supranumită „Sahara românească” a devenit un teren de testare pentru culturi alternative.
Țara pierde în fiecare an 1.000 de hectare de teren arabil din cauza schimbărilor climatice, potrivit ministrului român al mediului, Mircea Fechet, care se teme că în 50 de ani sudul țării ar putea ajunge „complet deșertificat”.
Din 1959, o stațiune de cercetare înființată pentru a încerca „să facă nisipurile să dea roade” a furnizat expertiză și semințe agricultorilor.
Având în vedere că oamenii de știință avertizează că schimbările climatice cauzate de emisiile umane de gaze cu efect de seră determină o creștere a fenomenelor meteorologice extreme, misiunea sa a devenit mai crucială ca niciodată.
„Schimbările climatice ne obligă să venim cu lucruri noi, să încercăm alte specii”, a declarat pentru AFP șefa stației, Aurelia Diaconu.
Printre cele cultivate la stație se numără curmale, kiwi și fistic, specii pe care „acum ceva timp nici nu ne gândeam că le vom gusta din câmpurile noastre”, a spus ea.
Dar toate culturile testate acolo sunt irigate – un lucru la care puțini fermieri români au acces în prezent.
Din cele nouă milioane de hectare de teren arabil ale țării, mai puțin de două milioane de hectare sunt irigate.
„Fără apă nu putem face nimic”, a concluzionat Blagu.
Promisiuni și iar promisiuni când vorbim de irigații.Când aveam irigații, aveam flora, faună, apa in fântâni, nivelul pânzei freatice crescut, de producție numai vorbim,deci irigațiile sunt strategice,cine oare mai da importanta irigațiilor. De când nu sa mai decolmatat in Dunăre?!.Autoritățile ne spun că numai este nivel in Dunăre pt a pompa apa in canalele de irigații ,atât pot face pt. agricultura românească. Stim cu toții că Dunărea este un fluviu, aduna in drumul ei atâția afluenți plus ploile din Germania, Austria , așa ca pe viitor va fi un mic deșert in Oltenia .
Sintem la sfârșitul, acestei ere, vedem ca în fiecare an căldură și mai mare, vedem cum seaca bălțile iar oameni nu pot face nimic. Clanurile, interlopi, și politicieni au pus stăpânire pe tot. Aici de unde scriu sat. Aprozi județul Călărași este un lanț de bazine cu apa
care au secat iar Argeșul trece la 4km nu sin în stare sa facă un canal și sa tragă apa. Nu ne mai facem bine.
Sper ca nu se gândește nici un fermier dintre aceștia la irigații.
Ceaușescu a făcut sistemul de irigații pe care agricultorii și populația primitivă l-au furat Nivelul de minima rezistenta pentru o ferma este de minim 100 hai pentru asolament,rotație culturi și susținere financiară a fermei .La nivelul minim totul devine o maxima preocupare a managementului că sa supravietuiadca ferma,adică depinde de capacitatea intelectuală a celui care ia decizii.Isr la noi fac agricultura arendași tractoriști,patroni de fel și fel de meserii,panglicari și moștenitori care nu prea știu cu ce se mănâncă meseria asta,ci fac că o maimuță ce au văzut fara sa înțeleagă.In felul asta pământul se pierde fiindcă e nerentabil cultivat și manageriat.Punct.