Începând din acest weekend, Castelul de Lut Valea Zânelor, unul dintre cele mai populare obiective turistice din județul Sibiu, va mai putea fi vizitat doar de către cei care plătesc 50 de lei și vor primi un voucher pe care îl vor putea folosi la terasă, transmite Turnul Sfatului.
(Update: Înainte, tariful de intrare era de 20 de lei pentru o persoană.)
Decizia a fost luată de proprietari în încercarea de a limita efectele negative ale turismului de masă.
„Cei care doresc să intre și să ne viziteze au aceleași facilități pe care le aveau și înainte, dar nu mai intră decât cei care achită un voucher de 50 de lei pe care îl folosesc ulterior la terasă, unde pot să servească masa. Decizia este foarte simplă: la noi vii, plătești 50 de lei intrare și primești un voucher pe care îl decontezi apoi la căsuța cu mâncare”, a explicat Vasile Răzvan, proprietarul Castelului de Lut Valea Zânelor.
Reprezentantul obiectivului turistic a mai spus că scopul este ca vizitatorii să se bucure de atmosferă, de aerul curat și de priveliștea frumoasă. Pentru a face asta, turiștii trebuie „să stea la masă, să se relaxeze”, potrivit proprietarului.
La terasă, clienții vor putea servi, potrivit unui anunț publicat pe Facebook, preparate tradiționale românești la ceaun și grătar, dar și băuturi naturale. „Voucherul se folosește integral la terasă pentru comandă de mâncare și este valabil doar în ziua achiziției. Băuturile și suvenirurile se achită separat”, transmite Castelul de Lut Valea Zânelor.
Deschis în anul 2014, Castelul de Lut Valea Zânelor este un obiectiv turistic privat.
Sursa foto: Facebook/Castelul de Lut Valea Zanelor