EXCLUSIV | Ce a rămas din Broșteni, după inundații / Călin Păușeriu (inspector agricol): Culturile de porumb și cartof sunt îngropate sub apă și mâl / Pajiștile au fost distruse / Mircea Păușeriu (veterinar): „Toți morții, oameni și animale, au fost luați de ape și duși, până la Poiana Teiului, adică la 35 de kilometri distanță”

locuitorii-din-brosteni-au-din-nou-apa-curenta-dupa-recentele-inundatii-devastatoare Sursa Foto: arhiva persoanla Mircea Păușeriu

Orașul Broșteni, județul Suceava, a fost cel mai grav lovit de inundațiile din ultimele zile, unde o viitură provocată de o rupere de nori a lăsat în urmă pierderi uriașe: terenuri agricole acoperite de ape, pășuni compromise, animale moarte și peste 200 de gospodării distruse. Tragedia a fost marcată și de pierderea a trei vieți omenești.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

La primăria din Broșteni telefonul sună încontinuu!

La primăria din Broșteni telefonul sună încontinuu: sunt oameni care își oferă ajutorul, se oferă voluntari, alții ajută cu tot ce pot: alimente, paturi, apă potabilă, motorină.

Consiliul Județean Suceava a anunțat că va aloca aproape 4 milioane de lei pentru localitățile afectate de inundații. Și premierul Bolojan a anunțat că va fi acordat un ajutor financiar pentru localitățile devastate de inundații.

„Încă nu s-a realizat un inventar al pagubelor materiale și agricole, nu s-a făcut o centralizare. Noi ne-am ocupat de oameni, până acum!”, ni se spune de la Primăria Broșteni.

Călin Păușeriu: „Culturile care nu au fost luate de ape, au fost distruse în aceeași zi, de grindină”

Reușim să vorbim cu inspectorul agricol ing. Călin Păușeriu, care este pe teren și încearcă să sistematizeze dimensiunea pagubelor: „Noi suntem în zona de munte. Agricultura, aici, înseamnă culturi de porumb și cartof, și creșterea animalelor. Ce să vă zic? Culturile de porumb și cartof sunt acum, sub ape, practic îngropate.

Pajistile sunt distruse. Din cele 1.349 de hectare de pășune, mai mult de  200–300 hectare, din ce am văzut, sunt grav afectate. Mai mult, culturile care nu au fost luate de ape, au fost distruse în aceeași zi, de grindină”.

Pe lângă pierderile agricole, multe animale au murit. Inventarul lor este realizat în aceste zile, împreună cu reprezentanții DSV și DSP.

Gospodării și sate întregi măturate de ape

brosteni dupa inundatii
Sursa foto: arhiva persoanla Mircea Păușeriu

Localități precum Neagra, Cotârgași, Holdița și Haleasa au fost aproape complet distruse. „Case, drumuri, iluminat public, apă potabilă,  totul a fost măturat de pe hartă”, ne spune Călin Păușeriu.

Cifrele parțiale ale tragediei arată astfel: în orașul Broșteni și în împrejurimi, peste 200 de gospodării au fost inundate, iar apa a ajuns până la un metru în casele oamenilor. Nu mai puțin de 205 persoane au fost salvate până acum: 120 oameni, cu ajutorul elicopterelor Ministerului de Interne și 85, pe cale terestră.

„Trei oameni au murit. I-am îngropat ieri!”

Viitura a curmat la Broșteni, viața a trei persoane: două femei de 85 și 86 de ani, care au fost surprinse de viitură în casă. „Ar fi scăpat și ele, dacă ar fi avut casă cu etaj si s-ar fi urcat în pod”, spune medical veterinar Mircea Păușeriu.

„Cea de-a treia victimă, un bărbat de 60 de ani, care a sărit să salveze un câine. A intrat în apă după câine, dar a căzut stâlpul de iluminat și el a murit electrocutat. I-am îngropat ieri”, spune acesta.

Găinile au avut cel mai mult de suferit: au fost luate de ape cu tot cu coteț!

Pe partea zootehnică, situația este dramatică. Medicul veterinar Mircea Păușeriu, aflat în teren, ne descrie imaginea dezastrului: „Am tratat porci și viței care au stat în apă. Porcii și câinii care nu au fost legați au mai scăpat.

Câinii care erau în lanț, i-am găsit înecați. Că, dacă erau liberi, ar fi înotat și ar fi scăpat. Oile sunt risipite, le-a luat apa. Am găsit chiar și un porc în zona Neagra. Era viu, l-am tratat.

Ca să știți: toți morții, oameni și animale, au fost luați de ape și duși, până la Poiana Teiului, adică la 35 de kilometri distanță”, continuă veterinarul Mircea Păușeriu.

Găinile au avut cel mai mult de suferit: circa 500 au fost duse de ape, cu tot cu coteț. În schimb, vacile și caii au avut norocul să se afle în munți și au fost feriți de viitură.

Un oraș greu de salvat

oameni salvati cu elicopterul
Sursa foto: Mircea Păușeriu

„Orașul Broșteni are 500 de kilometri pătrați și e greu să ajungem la toată lumea. În unele locuri nu poți ajunge decât cu elicopterul. Mâlul are un metru”, spune medicul veterinar. Autoritățile au adus provizii de apă minerală și motorină, însă nevoile sunt mult mai mari.

În prezent, localnicii încearcă să-și adune animalele, să curețe gospodăriile și să refacă drumurile de acces. Însă urmele dezastrului sunt vizibile peste tot: maluri rupte, poduri distruse, pajiști acoperite de mâl și gospodării părăsite.

Broșteniul, oraș de munte liniștit până acum câteva zile, s-a transformat într-un peisaj în ruină, iar comunitatea se luptă acum să revină la normalitate, după cea mai gravă viitură din ultimii ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *