foto: G4Food
O turmă de bizoni păscând pe șesul din apropierea satului Bordeasca Veche, județul Vrancea, poate fi luată drept o halucinație, mai ales într-o zi caniculară, când valurile de căldură sufocă împrejurimile, o stare climatică aproape permanentizată în această parte a țării.
Cobor, spre seară, din mașină, mă apropii de gardul din plasă cu ochiuri pătrate, fixată temeinic de stâlpi din lemn înfipți zdravăn în pământ, și mă uit cu atenție. Or fi adevărați? Bizoni în țara Mioriței?
Răzvan Avram, proprietarul turmei și al terenurilor pe care pasc animalele masive, unele cu blana în curs de năpârlire, mă asigură că nu sunt arătări generate de temperaturile toride, sunt animale reale, sunt chiar masivii bizoni originari din preeriile Americii.
Marile mamifere ierbivore cântate cândva de poetul Carl Sandburg: ”Nu mai există bizoni/Şi nu mai există nici cei care văzură bizonii/Cei ce văzură turmele lor fără de număr/cum treceau pustiind în pulbere/iarba preeriei şi-apoi, aplecând/capete negre, băteau din copite/învăluiți de somptuoasa/vâlvătaie-a amurgului/Nu mai există cei ce văzură bizonii./Și nu mai există bizoni.” ( traducere A.E. Baconsky ).
Ei bine, bizonii există, chiar aici, în satul vrâncean Bordeasca Veche, și exist și eu, cel care vede acești bizoni, ca să fac un interviu cu Răzvan și să scriu un articol pentru G4Food.
”Am cumpărat primele exemplare din Austria, iar acolo au ajuns din Statele Unite. E bizon american, nu e zimbru sau bizon european. Am decis să cresc aceste animale fiindcă sunt foarte puține ferme de bizoni în România. Acum, sunt trei, cu a mea, mai este una în Aita Mare, județul Covasna, și o alta în Salonta, județul Bihor. Apoi, e un animal semisălbatic. Nu are nevoie de pază, nu are nevoie de furajare permanentă, nu are nevoie de o atenție sporită, nu are nevoie de o schemă de vaccinare. După cum vedeți, animalele se descurcă singure. Și asta chiar și la fătare”.
În timp ce vorbim, uriașii de culoare brun închis se deplasează lent, chinuindu-se să smulgă firele de iarbă rare și arse de soare. Aici, în triunghiul Focșani – Buzău – Brăila, s-a format în ultimii ani un veritabil pol al secetei. Ploile sunt rare și scurte. Culturile agricole și iarba se usucă spre disperarea fermierilor care câștigă mai puțin decât cheltuiesc.
”Acum câțiva ani, găseai apă la o adâncime de 2,5 m. Zona asta era aproape o mlaștină. Începând cu 2018-2019, ploile au fost tot mai puține, iar apa freatică e de găsit la adâncimi tot mai mari. Am săpat un puț la o adâncime de câteva zeci de metri ca să pompez apă pentru culturile agricole. Am renunțat să mai ud porumbul, ca să am apă să adăp bizonii. Din puțul adânc, apa este pompată pe o conductă în niște jgheaburi unde ei merg și se adapă”, declară Răzvan Avram, care este și fermier activ în sectorul vegetal, lucrează peste 3.000 de ha, în cadrul societății Green Agro. Seceta din ultimii ani l-a adus într-o situație alarmantă: câștigurile abia depășesc costurile de producție, afacerea e pe linia de plutire. Și bizonii nu mai prea au iarbă să pască, așa cum semenii lor pasc în preeriile Americii.
Răzvan, la fel ca mulți alți fermieri din județul Vrancea, afirmă că ploile s-au împuținat și seceta s-a instalat de câțiva ani în județul lor, din cauza sistemului antigrindină înființat și pus în funcțiune ca să protejeze plantațiile de viță-de vie și de pomi fructiferi. Nu există încă un răspuns oficial convingător din partea guvernului pentru fermieri, lucrurile nu au fost încă lămurite de autorități.
Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Agriculturii, Florin Barbu, au fost recent în județ, dar majoritatea fermierilor convinși să sistemul antigrindină a îndepărtat ploile nu au avut ocazia că stea de vorbă cu cei doi oaspeți guvernamentali. Informațiile despre programul vizitei nu au circulat eficient iar programul, după cum au semnalat corespondenții de presă, a fost modificat.
În lipsa ploilor, a cărei cauză nu pare să fie suficient de bine lămurită, în relația autorități – fermieri, Răzvan Avram trebuie să găsească soluții de hrană pentru animale:
”Am un sistem de boxe, de terenuri închise, pentru hrănirea lor: după ce pasc iarba de pe un teren, îi mut pe un alt teren închis, ca să pască mai departe. Acum, vedeți, iarba e arsă, îi hrănesc cu baloți de sorg recoltat anul trecut”, îmi explică fermierul din Vrancea.
Răzvan e un fermier experimentalist, așa cum găsești spirite experimentaliste în artă sau în multe alte domenii. Seceta e criza care îi pune mintea la treabă ca să găsească soluții. Cultivă sorg, fiindcă sorgul este o plantă mai rezistentă la secetă. În vara anului 2024, eroismul sorgului în războiul secetei nu pare să fie foarte convingător: ”Seceta i-a dat anul acesta și sorgului la temelie”, susține Răzvan. Nu e omul care să renunțe. Va merge mai departe cu această cultură. Între timp, din cauză că iarba s-a uscat și boturile marilor bizoni abia apucă firele de iarbă albite de arșiță, fermierul hrănește animalele cu baloți de sorg de anul trecut. Chiar bizonii sunt aici, fiindcă lui Răzvan îi place să încerce lucruri noi: ”E o nebunie să crești aceste animale, nu sunt pentru oricine”. În plus, fermierul are și o turmă de oi din rasa Merinos de Palas, adaptată la condițiile climatice din această câmpie tot mai aridă.
E prea devreme să vorbim despre o industrie și o piață a cărnii de bizon în România. Sunt numai trei ferme în toată țara. Există pe internet ofertă de carne de bizon, a cărei filieră nu se intersectează cu ferma din Bordeasca Veche a lui Răzvan Avram.
”Eu vând animale vii, în Austria. Acolo piața e dezvoltată și fermierii austrieci au nevoie de mai multe animale pe care le cumpără și din România. Sigur, ar fi de dorit să avem o piață internă. Mă gândesc să abatorizez în țară, să vând carne consumatorilor români. E o carne fără grăsime. Se fac burgeri foarte gustoși din carnea de bizon”, mă asigură fermierul vrâncean.
Mă apuc să fac câteva poze, prin ochiurile pătrate ale plasei de sârmă, în timp ce turma se îndepărtează agale, pe pășunea arsă de soare, tăvălită de copitele animalelor a căror greutate ajunge la aproape o tonă și jumătate, în cazul masculilor maturi.
Când am citit în studenție celebrul poem al lui Sandburg, bizonii erau pentru mine niște animale aproape mitologice, precum unicornul. Niște animale dispărute pentru totdeauna de pe pământ, așa cum au dispărut mamuții. Poetul american exprima însă o stare de spirit, nostalgia după o Americă rurală, copleșită de industrializare.
În realitate, bizonii nu au dispărut de acolo: mai mult, au fost aduși și în Europa și iată-i păscând în anul 2024, în număr de aproape 80 de exemplare, pe un șes din marginea satului Bordeasca din județul Vrancea.
Sunt și aici, în țara Mioriței, și animalele cu origine americană, și cei care le îngrijesc, fermieri cărora le place să experimenteze.
