O veste importantă pentru crescătorii de ovine și caprine din Bihor: după ce a fost lichidat focarul de pestă a micilor rumegătoare din Gepiu, autoritățile au permis din nou sacrificarea și vânzarea animalelor, inclusiv către abatoare din alte județe. Măsura vine cu o săptămână înainte de Paște, într-un moment esențial pentru fermieri și comercianți, conform ebihoreanul.ro.
Sacrificare permisă în județ și livrare în afara lui
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor (DSVSA) a anunțat oficial stingerea focarului de boală în data de 11 aprilie 2025. Astfel, este permisă transportarea mieilor și iezilor atât în cadrul județului, cât și către abatoare autorizate din alte zone ale țării.
„Este din nou posibilă mișcarea ovinelor și caprinelor între exploatații și către abatoare autorizate sanitar-veterinar, inclusiv în afara județului, cu respectarea tuturor prevederilor legale”, a declarat directorul DSVSA Bihor, Remus Moțoc.
Târgurile de animale rămân suspendate
Chiar dacă mișcarea animalelor este din nou permisă, toate târgurile de animale din județul Bihor rămân închise pe termen nedeterminat. Comercializarea sau cumpărarea de animale vii este posibilă doar direct din ferme înregistrate, aflate în afara zonelor cu restricții sanitar-veterinare.
Transportul și vânzarea animalelor fără documentele necesare sau provenite din zone aflate sub restricții pot atrage amenzi de până la 40.000 de lei, plus confiscarea mărfii.
Recomandări pentru cumpărători
În preajma sărbătorilor pascale, DSVSA le recomandă consumatorilor să fie vigilenți la sursa alimentelor achiziționate. Ouăle trebuie să provină din centre autorizate, să fie ambalate și etichetate corespunzător. Carnea de miel, ied sau alte produse din carne trebuie să provină exclusiv din abatoare autorizate.
Laptele crud și derivatele sale pot fi comercializate doar în spații special amenajate, în ambalaje adecvate și cu etichete clare care să indice proveniența și data producerii.
Inspectorii DSVSA vor derula controale în trafic, în abatoare, magazine și unități de procesare, pentru a preveni abaterile de la normele sanitar-veterinare.