Ce este drojdia nutrițională și de ce este recomandată nu doar pentru vegani/ Aproape jumătate din compoziție o reprezintă proteinele

drojdie nutritionala nutritional yeast drojdie alimentara fulgi de drojdie foto: freepik.com

Cunoscută internațional ca „nutritional yeast”, drojdia nutrițională – sau alimentară – este o drojdie de bere inactivată care se consumă ca potențiator de gust dar și pentru conținutul său proteic ridicat. Este derivată dintr-o tulpină de Saccharomyces cerevisiae, fiind ulterior deshidratată și dezactivată. Cu alte cuvinte, este incapabilă să facă să creacă un aluat, prin urmare nu poate crea nici probleme de digestie. Se folosește în principal de către persoanele care urmeză o dietă vegană, mai ales pe post de brânză rasă, însă este un aliment ideal în orice dietă, scrie publicația agrodolce.it

La nivel nutrițional, drojdia nutrițională conține aproximativ 336kcal pe 100g de produs – nu foarte puțin în sens absolut dar puțin în sens practic, pentru că se consumă în mod normal cantități mici, fiind foarte ușoară raportată la volum. De asemenea, are un conținut scăzut de grăsimi, alături de o cantitate importantă de carbohidrați și proteine – acestea din urmă reprezintă circa 49g din 100 g produs. Conține și fibre, fier și vitamine din grupa B, cu excepția vitaminei B12. Însă, de multe ori, drojdia din comerț are vitamina B12 adăugată.

Cum se produce drojdia nutrițională

Se pornește de la același proces ca și pentru drojdia de bere obișnuită, mai exact culturi de spori într-un mediu de cultură pe bază de melasă, un produs secondar obținută la producerea zahărului, de sfeclă sau trestie de zahăr. După ce fermentează și crește, drojdia este inactivată prin încălzire, apoi spălată și uscată. Toți acești pași îi inhibă capacitatea de fermentare, păstrând în același timp caracteristicile nutriționale și creând forma tipică de fulgi.

Cum se folosește drojdia nutrițională

Practic, se poate presăra peste orice fel de preparat dar trebuie consumată crudă – prin gătire își pierde proprietățile. Merge, așadar, în supe, salate, peste orez, paste sau cartofi sau orice alt fel de legume, crude sau gătite. Este plină de umami, așa zisul al cincilea gust. Nutriționiștii recomandă 3-6 lingurițe pe zi.

În general, este folosită de persoanele care urmează o dietă vegană sau de cele care suferă de intoleranță la lactoză, ca substitut pentru brânzeturi. Seamănă și la gust întrucâtva cu brânzeturile învechite.

Iar legat de intoleranțe, de regulă drojdia nutrițională din comerț nu conține gluten și poate fi luată în considerare în contextul bolii celiace. Cu mențiunea că trebuie, oricum, verificat ce scrie pe ambalaj, pentru a exclude riscul contaminării.

Este și recomandată ca fiind sigură pentru consum, fiind bine tolerată. Este de luat în calcul de către persoanele care suferă de colon iritabil că ar putea crea mici neplăceri, motiv pentru care se recomandă să o introducă treptat în dietă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *