Sursa foto: TripAdvisor
Vârsta de aur a coloniei miniere Meers din Oklahoma (SUA) a început cu o „goană după aur fără aur”, afirmă Eater. Bazată pe legende despre comori spaniole ascunse în munți, febra mineritului a început în 1895. Guvernul a deschis apoi zona pentru așezare generală în 1901, în ciuda opoziției triburilor din zonă.
Conchistadorii spanioli au fost într-adevăr în Oklahoma. Speranțele minerilor au fost încurajate de descoperirea unei mori spaniole primitive, folosită pentru sfărâmarea minereului lângă Meers. Dar, în realitate, aur n-a existat, cel puțin nu când au început să-l caute la începutul sec 20. Optimismul a dat naștere așezării Meers și altora similare în regiune. Când febra s-a stins, a lăsat în urmă clădiri-fantomă.
Din vechiul Meers a rămas doar un restaurant cu hamburgeri și un magazin de jeanși
Moștenirea colonială spaniolă este încă vizibilă însă. Măcar în plan gastronomic. Taurii Texas Longhorn, aduși în zonă de spanioli și destinați să devină burgeri Meers, pasc în liniște în apropiere. Hainele de cowboy, care amintesc de vaqueros (cowboy) mexicani, sunt puse în vânzare în magazin.
Moștenirea goanei după aur n-a murit nici ea. Carnea de longhorn este promovată drept o „mină de aur genetică”, iar meniul restaurantului declară: „Aurul din Meers nu este în acești munți, ci în gust”. Există o selecție de „deserturi cu praf de aur” și un burger numit „prospector”. Toate discuțiile despre aur sunt un omagiu adus unei speranțe de mai bine care nu s-a împlinit niciodată.
Dintre toți coloniștii ajunși în Oklahoma, cei norocoși au pus mâna pe „pământ bun”. Mulți au rămas cu mâinile goale. Chiar și cei care au reușit au descoperit rapid că viața în Marile Câmpii era plină de greutăți: veri toride, ierni aspre, incendii, secete, bandiți.
Goana după pământ, la fel ca și goana după aur, a fost un episod amețitor, născut din mari promisiuni pentru coloniști și promisiuni încălcate pentru amerindieni. În ambele cazuri, ideea seducătoare s-a dovedit a fi mai valoroasă decât realitatea. Acest fenomen contribuie semnificativ la estetica regiunii, la rugină și ruine, la reclamele vintage, dar și la misterul Vestului, îmbrățișat atât de cei din afară, cât și de locuitorii de o viață.
Conservatorismul profund al Oklahomei își are rădăcinile în atașamentul față de acel trecut. Există o senzație că lucrurile erau mai bune înainte ca modernitatea să complice totul și să facă bărbații mai slabi. În același timp, sărăcia răspândită din Oklahoma și calitatea scăzută a vieții sunt în mintea celor de azi echivalentele greutăților din vremurile îndepărtate. Există astfel o mândrie și legătură între generații.
La restaurantul din Meers, o specie pe cale de dispariție de bărbați viguroși poate încă să mănânce un burger promovat drept „cel mai mare din Oklahoma”. Clienții sunt invitați și ei să-și lase amprenta în istorie; de-a lungul decadelor, adulții au prins de perețile cărțile lor de vizită, în timp ce adolescenții și-au cioplit inițialele în lemn.
Ce se va alege și cât va mai rezista localul, ce nu lasă poveștile aurului să cadă în uitare, nimeni nu știe. Dar cei care vor să se afișeze pe rețelele sociale cu cel mai mare burger din Oklahoma în față, trebuie să își ia pălăria de cowboy și să arate că sunt bărbați ca altădată. Sau măcar foarte flămânzi.
