Fructul de kiwi nu mai e demult un fruct exotic, a fost adaptat la clima europeană deja de decenii. Are multe calități nutriționalem și este foarte recomandat să îl consumăm: este bogat în fibre, polifenoli și vitamine, printre care E și C. I se mai spune și „fructul care râde”, datorită imaginii pe care o crează semințele, atunci când este tăiat pe orizontală.
Singura mare limită, relativă, este coaja sa, pe care mulți o găsesc neplăcută la tact. Dacă în afară de citrice mâncăm fructele în general cu tot cu coajă, în cazul fructelor de kiwi nu o face practic nimeni. Însă nu e un bun obicei, pentru că în realitate în coajă este concentrată cea mai mare parte a acestor nutrienți importanți.
Consumarea fructelor de kiwi cu tot cu coajă poate ajuta digestia și poate ține mai bine sub control glicemia și colesterolul. În timp ce vitamina C și E contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, care provoacă îmbătrânirea, iar polifenolii au rol de protecție împotriva bolilor cardiovasculare. În plus, mâncând un kiwi cu tot cu coajă, senzația de sațietate durează mai mult.
Este de ținut cont de eventuale reziduuri de pesticide pe coajă, mai ales că are o structură care favorizează reținerea particulelor. Motiv pentru care nu este suficient să trecem fructele sub jetul de apă, ci este recomandat să le lăsăm mai mult timp într-un bol cu apă și să schimbăm apa, apoi să clătim bine, folosind o perie moale. Sau să optăm direct pentru produse bio, când e posibil.