Merele de la ferma cu istorie din Bistrița, printre cele mai căutate. Ajung în supermarketurile Lidl din toată țara datorită calității lor

Merele de la ferma Ghinda, Bistrița Foto: g4Food

România ocupă locul 5 în Europa la producția de mere. În 2022 a avut o producție de peste 500.000 de tone, conform Eurostat.

Nici anul 2023 nu a fost unul slab, cu o producție de 406.000 de tone de mere, însă anul acesta, culturile au fost afectate de secetă. Unele soiuri de toamnă s-au copt mai repede, din cauza temperaturilor care frecvent au urcat la peste 40 de grade Celsius. Dar nu peste tot au fost probleme.

Pe dealurile din jurul orașului Bistrița, toamna blândă scaldă culturile într-o lumină caldă, aurie. Sunt în drum spre ferma pomicolă Ghinda, după ce am rătăcit zeci de minute pe străduțele din oraș, încercând să găsesc un mic magazin unde se vând mere la poartă. De fapt, este sediul firmei, unde fiul proprietarului, care va prelua într-o zi conducerea afacerii, mă așteaptă, pentru a merge împreună spre fermă.  Sunt doar 7 kilometri din oraș, însă drumul anevoios face să pară mai mult.

Odată ajunși la fermă însă totul capătă sens. Livada oferă o imagine desprinsă parcă din documentarele Netflix. Pomii sunt acoperiți cu plasă antigrindină și arată toți la fel. Sunt mai scunzi decât suntem obișnuiți, dar nu suficient de scunzi încât să ajungi cu mâna până sus. Totuși, proprietarul îmi spune că recoltarea se face manual, pentru a nu strivi fructele destinate consumului. Cele care se lovesc pleacă la alte firme, care le procesează, însă cele care merg la Lidl pentru consum trebuie să arate impecabil. Și arată.

Trei generații de ingineri agronomi

Octavian Drăgan are 63 de ani, dar nu se gândește deocamdată să renunțe. Ferma aceea este, practic, viața lui. Nu doar că a investit o suma greu și de pronunțat, dar acolo și-a început viața de inginer agronom, în 1985. Acolo unde și tatăl său, tot inginer agronom, a muncit toată viața lui și, iar fiul său muncește, acum, alături cu el. Cel mai probabil, într-o zi va prelua conducerea și va fi cea de-a treia generație de ingineri agronomi din familie care duce mai departe această meserie.

Octavian Drîgan este proprietarul fermei cu istorie
Foto: g4Food

În cei pese 40 de muncă a fost martor la multe schimbări. De la regimul comunist, când la ora 5 era în fermă și ajungea acasă seara, după ora 9, a văzut trecerea la regimul democrat, care a adus și bune, dar și mai puțin bune. „Eu veneam dimineața la 5 în fermă și mergeam seara la 9, cu căruța, că nu mai erau nici autobuze. Și îl vedeam pe el (fiul său, n.r.) doar când dormea. Și mă mai întâlneam cu el sâmbăta după masa. Nu era o viață ușoară. Dar asta era înainte de Revoluție. După, s-au schimbat lucrurile; programul de lucru, 5 zile pe săptămână etc. Nu mă plâng, e normal să fie așa, dar… ”, începe el. Nu mai continuă după „dar”, însă e lesne de înțeles că în agricultură nu poți munci după program de mall.

Fermă cu istorie

Ferma asta a aparținut pe vremuri IAS Bistrița. IAS-urile erau întreprinderile agricole de stat, de pe vremea comunismului. „În ʼ92 a trecut la Pombis, s-a făcut o societate comercială, tot de stat. În ʼ98 eu m-am dus de la fermă, la Pombis, în 2000 ne-am privatizat”, mai relatează el.

La vremea aceea, ferma avea peste 160 de hectare. Privatizarea s-a făcut cu doi acționari, însă cum se întâmplă deseori în astfel de cazuri, părerile diferite i-au făcut pe cei doi acționari să meargă în direcții diferite. „Eu m-am retras la fermă, el (coacționarul, n.r.) a rămas cu restul”, mai spune el. Iar din 2008 am început să facem investiții.

Și a fost mult de investit. „Nici gard nu mai era aici”, își amintește el. Apoi a început, practic, reconstrucția fermei. „Am făcut două iazuri pentru irigații. Trebuia să-mi fac întâi infrastructura, ca să pot planta. Nu puteam planta și să stau 2-3 ani fără irigații, pentru că se uscau pomii”, mai relatează inginerul agronom.

Cultura superintensivă de mere
Foto: g4Food

Și din 2008 au început investițiile. Apoi, rând pe rând, cultura a fost înlocuită, trecând la cultură intensivă de mere. Asta înseamnă că sunt mai mulți pomi pe hectar și e locul unde priceperea inginerilor agronomic are loc să se desfășoare. „La o livadă, înainte aveam în jur de 800 de pomi la hectar. Acum am ajuns la 3.000 de pomi la hectar, au nevoie de șpalieri înalți, sunt legați cu bote de bambus, au rădăcină pe un portaltoi mai slab, ca să poată să intre repede pe rod, să nu așteptăm. La celelalte așteptam între 5 și 8 ani. Acuma intră pe rod cam din anul 3-4, cu soiuri mai noi. Avem irigare prin picurare, plasă antigrindină – pentru că a început să ne facă mari probleme, a trebuit să acoperim toată livada”, explică el în termeni tehnici, dar pe înțelesul tuturor.

Investiții majore, rezultate pe măsură

Când vine vorba despre investiții, vorbește despre niște sume ce par astronomice. Desigur, sumele au fost cheltuite pe rând, de-a lungul anilor. Însă tot sunt mari și, din păcate, fondurile europene nu au fost întotdeauna accesibile.

„Am investit destul de mult. Cred că în jur de 1 milion și vreo 200.000 de euro. Nu am reușit întotdeauna cu fondurile europene. Am reușit o singură de dată, dar am încercat de vreo 3-4 ori. A fost un proiect e vreo 450.000 de euro din care noi am pus jumătate. În rest, a trebuit să facem totul pe banii noștri, pentru că nu puteam să așteptăm atâta”, mai spune el. Însă, la final, pare că a meritat.

Utilaje folosite la cultivaea merelor la ferma cu istorie
Foto: G4Food

„Acum ne bazăm doar pe plantațiile noi, superintensive și vă dați seama că trebuie să mai lucrăm și la hală. Era o hală veche, pe care a trebuit să o renovăm total. Pe lângă asta, am făcut și patru celule de frig, ca să putem păstra merele. Am lipit de ea încă o hală pentru sortarea și ambalarea fructelor, fără de care nu mai puteam merge înainte. Acum am mai făcut un program la AFIR pe care sperăm să-l semnăm în 2-3 săptămâni și o să ne mai dotăm cu niște containere noi pentru recoltat, cu un tractor, o pompă și să lucrăm un pic la drum, pentru care din ʼ85 mă rog de toată lumea să mă ajute, și tot degeaba”, mai relatează el despre planurile sale.

Drumul pare să fie cu adevărat o problemă, în special când vin TIR-urile mari, pentru care este foarte greu accesibil.

Colaborare fructuoasă cu Lidl

Dar cu toate aceste obstacole, activitatea fermei merge înainte și Ghinda își vinde toată producția de mere – de aproximativ 600-700 de tone pe an – la Lidl. Și nu doar mere. „Pe 2,6 hectare cultivăm cireșe, iar pe alte două hectare, prune”, mai spune Octavian Drăgan. „Cireșele le vindem tot la Lidl, dar prune nu putem să le livrăm”, mai spune el. Explicația e simplă. Cultivă șase soiuri diferite, ceea ce face imposibil să asigure continuitate. „Dar anul ăsta vrem să defrișăm și să facem în altă parte două hectare cu numai două soiuri de prun și atunci va fi o producție mai mare, de 15-20 de tone pe hectar, care pot să meargă la un spermarket, pentru că știi că poți să dai 3-4 mașini pe săptămână și ai continuitate”, mai arată el.

Colaborarea cu Lidl a fost neașteptată, dar binevenită. Era un moment în care supermarketurile începeau să răsară unul după altul, iar piața de desfacere începea să scadă. Problemele cu desfacerea se arătau deja la orizont, când a venit un telefon salvator. „Primele hectare din livezile intensive se vindeau pe piața românească. Nu erau atâtea pretenții și nici atâta supermarket. Le-am putut vinde”, rememorează el. „Dar când a intrat pe rod din livada superintensivă de 6 hectare de mere, nu am mai putut vinde din cealaltă. Deja nu mai se vindea, am avut noroc cu asta tânără, cu mere mari, frumoase și am început să dăm la Lidl și să fie căutate”, mai arată el.

Producția de mere, vândută aprape în totalitate la lidl

De fapt, cei de la Lidl i-au contactat, pentru a le propune colaborarea. „Chiar am întrebat de unde au auzit de noi, pentru că noi atunci aveam doar 6 hectare de superintensiv. Și au zis că ne-au luat din lista Global GAP. S-au uitat pe listă și ne-au găsit acolo. Noi avem certificatul din 2010”, mai relatează el.

Certificatul global GAP (Global Good Agricultural Practices) este o certificare internațională care stabilește standarde pentru bunele practici agricole. Acesta este utilizat în principal în agricultură, horticultură și acvacultură, asigurând că produsele alimentare sunt cultivate și procesate într-un mod sigur, sustenabil și responsabil.

Însă colaborarea cu Lidl presupune și niște obligații de îndeplinit. Deși sunt standarde greu de atins, nu este imposibil și, după cum spune el, e nevoie de multă seriozitate pentru a face față cerințelor și a avea succes. „Ei au niște pretenții la reziduurile de pesticide. Dacă la noi în țară sunt permise până la un anumit procent reziduuri de pesticide, ei nu acceptă mai mult 30% din cât permite legea românească. În funcție de fiecare substanță, valorile sunt diferite”, explică el.

Merele de la ferma cu istorie sunt pregătite să fie livrate
Foto: G4Food

Desigur, asta este o provocare pentru orice agronom sau agricultor, mai ales că Lidl nu acceptă mai mult de cinci substanțe. „Păi e foarte puțin, pentru că sunt mai mulți dăunători. La fiecare dăunător trebuie un anumit insecticid. Pe urmă, nu poți să stropești cu un fungicid pentru boli în mod repetat, pentru că automat își creează rezistență (fungii, n.r.) și atunci degeaba mai stropești cu acea substanță. Nici producătorul de substanțe nu te lasă, îți spune din start să nu faci mai mult de 2-3 tratamente”, mai explică el.

Obstacolele, doar niște provocări

Analizele se fac permanent, însă până acum, ferma Ghinda nu a avut marfă refuzată din cauza asta. „Am avut o singură dată când ne-au refuzat marfa, pentru că nu erau bine legate pungile cu mere”, rememorează el.

Ferma Ghinda pare un model de afacere de succes, dar asta nu înseamnă că nu există provocări și obstacole. Iar concurența este una dintre ele.

Producătorul spune că, pe de o parte, se lovește de prețurile inexplicabil de mici ale merelor din Polonia. „Trebuie să aibă subvenții foarte bine, pentru că altfel nu se poate explica prețul pe care îl practică”, arată el. Pe de altă parte, fructele din Turcia sau Ucraina, sunt din nou un concurent important. „Dar eu nu pot concura cu ei, care folosesc pesticide pe care noi nu le mai folosim de pe vremea comunismului și care sunt mult mai dăunătoare sănătății decât cele pe care le folosim noi acum”, mai spune el.

Ca să nu mai vorbim despre provocarea angajaților. Dacă acum sunt șapte angajați permanent, la preluarea fermei erau peste 20, iar media de vârstă atunci era sub 30 de ani. Astăzi este de peste 50 de ani.

Dincolo de provocări însă, rămâne succesul. Rămâne satisfacția unei realizări, a unui scop atins, acela de a oferi un produs bun, sănătos, dincolo de o colaborare care aduce și mulțumire financiară.

Conform datelor Asociației Mondiale a Producătorilor de Mere și Pere, la 1 ianuarie 2024, stocurile europene de mere se ridicau la 3,8 milioane de tone, cu 4,6% mai puțin decât în 2023.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *