Asociația InspirAction anunță, într-un comunicat, că lansează a treia ediție a programului „Gust pentru sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase”, care promovează obiceiuri sănătoase în școlile din România. În anul școlar 2024-2025, 650 de elevi din clasele V-VII vor participa la 390 de sesiuni educaționale în 13-15 școli. Sesiunile vor aborda nutriția, activitatea fizică, mindfulness-ul și îngrijirea plantelor, sub îndrumarea trainerilor certificați. Programul este derulat în parteneriat cu Carrefour România și Ministerul Educației,
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Programul urmărește dezvoltarea abilităților pentru un stil de viață sănătos, accentuând diversificarea alimentației, hidratarea, odihna și gestionarea emoțiilor. Primele două ediții (2022-2023) au avut rezultate pozitive, înregistrând o creștere a obiceiurilor sănătoase în rândul elevilor participanți: consumul de legume crude a crescut cu 43%, iar cel de fast-food și sucuri acidulate a scăzut cu 31% și, respectiv, 30%.
Înscrierile pentru noua ediție sunt deschise până pe 27 septembrie 2024, fiind adresate diriginților claselor V-VII din orașe precum București, Cluj-Napoca, Brașov, Iași și altele. Clasele selectate vor fi anunțate pe 14 octombrie 2024.