foto: manastirea-amd.ro
Astăzi lumea ortodoxă sărbătorește sfântul Eufrosin bucătarul, ocrotitorul bucătarilor și, prin extensie, al gospodinelor. Este o sărbătoare marcată cu negru în calendarul ortodox, deci importanță aparent minoră.
Conform unei sinteze din Noul Testament dedicată vieții acestui sfânt, el se născuse într-o familie modestă și a slujit ca bucătar în secolul al IX-lea în mănăstirea Amoreea – la momentul acela unul dintre cele mai importante cetăți ale Imperiului Bizantin, care avea să fie cucerită de sarazini. Se povestește că era un om extrem de modest și, deși desconsiderat și luat peste picior, era ceea ce se numește un om pe placul lui Dumnezeu și cu credință în el.
Într-o noapte, în vis, stareţul mânăstirii s-a văzut pe sine în Rai, iar acolo se afla şi Eufrosin, bucătarul. Acesta a cules trei mere dintr-unul din pomii Raiului şi le-a dăruit stareţului. Când s-a trezit din vis, stareţul a văzut pe perna lui trei mere nemaipomenit de frumoase şi de parfumate. Așa că, l-a întrebat: „Frate, unde ai fost azi-noapte?” „Am fost unde ai fost şi Sfinţia ta, părinte”, a răspuns plăcutul lui Dumnezeu. Atunci stareţul a descoperit taina întregii obşti şi cu toţii au recunoscut sfinţenia lui Eufrosin. Temându-se de laudele oamenilor, Eufrosin, bucătarul a părăsit imediat mânăstirea fără știrea nimănui şi s-a dus într-un loc necunoscut, până la sfârşitul vieţii sale.
Cum îl descrie apostolul Luca pe sfântul Eufrosin
„La început, slujea fraţilor într–o mănăstire, la bucătărie; dar slujea nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie şi supunere, ostenindu-se în ascultare ziua şi noaptea. Rugăciunile şi posturile niciodată nu le–a lăsat. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi, defăimări, batjocoriri şi dese ocări lua. Focul, acest material aprinzându–l, se învăpăia cu focul cel duhovnicesc al dragostei dumnezeieşti şi ardea cu inima către Domnul. Fierbând bucatele fraţilor, îşi gătea lui masă în împărăţia lui Dumnezeu, prin viaţa sa cea îmbunătăţită, ca să se sature împreună cu aceia pentru care s -a zis: Fericit este cel ce va prânzi întru împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 14,15).
Probabil, importanța simbolică a acestei sărbători ar trebui să fie una mai mare. La fel, poate, și recunoașterea de care ar fi corect să se bucure toți cei care pregătesc de mâncare pentru ceilalți – familie, apropiați, nevoiași. Adică în afara unui cadru formal, profesional, contra cost. De ce nu, o mică oportunitate de a scutura de încărcătura negativă și a reabilita ideea de gospodină – o femeie care se îngrijește de casă și de familie. Nu e deloc în contradicție cu ideea de modernitate și adaptare la nou și de facto cele mai multe dintre femei asta fac. Precum sfântul Eufrosin, ele fac mâncare și nu așteaptă nimic în schimb pentru asta.
A iubi mâncarea dar a disprețui pe cine o face nu e decât la un pas distanță de a iubi trădarea dar a urî pe trădător, una din emblemele puse de nenea Iancu categoriei naționale a ipocriților.
