Maramureş: Vizitatorii au putut încerca produse precum plăcinte, piure de castane sau ciocolată de casă la evenimentul „Dorul pâinii de casă”

dorul painii de casa, maramures, ciocolata, placinte Sursa foto: Pixnio/Marko Milivojevic

Sute de vizitatori au participat, pe parcursul a două zile, la evenimentul „Dorul pâinii de casă”, a informat, luni, managerul Muzeului Satului din municipiul Baia Mare, Monica Mare.

„Produse apicole, plăcinte, costume tradiţionale, zgărdane, icoane pictate pe sticlă, piure de castane, ulei presat la rece, ciocolată de casă, ştergare, trăistuţe, cojoace, pânză de casă, cremă de alune, produse ceramice, podoabe tradiţionale, lavandă şi limonadă sunt doar câteva dintre produsele pe care meşterii populari şi producătorii locali le-au pregătit pentru toţi cei care ne-au trecut pragul în perioada 10-11 august. Dacă cei mari au avut ocazia să achiziţioneze preparate dintre cele mai gustoase şi produse atent meşteşugite, cei mici au experimentat o serie de instalaţii tehnice tradiţionale româneşti în cadrul atelierului interactiv care a avut loc la foişorul din incinta muzeului. Spre seară, cei prezenţi au urcat la biserica din deal, unde a avut loc concertul de pricesne intitulat sugestiv ‘De Sfântă Mărie Mare’”, a spus Monica Mare, transmite Agerpres.

Evenimentul a fost organizat, sub egida lunii diasporei, de către Consiliul Judeţean Maramureş şi Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, în parteneriat cu Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Liviu Borlan” Maramureş şi Asociaţia Rădăcinilor Străbune.

Pe toată durata vacanţei de vară, instituţia organizează diverse ateliere de lucru pentru elevi sau studenţi. De asemenea, muzeul este deschis turiştilor români sau străini aflaţi în trecere prin judeţul Maramureş.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *