20 de alimente rare care refuză să crească în altă parte / De la wasabi la trufa albă, de ce contează locul de origine

De-a lungul secolelor, agricultorii au mutat culturi dintr-o parte a lumii în alta, adesea cu rezultate remarcabile. Cartofii au ajuns din Anzi în Europa, iar cafeaua a călătorit din Etiopia până în Brazilia. Totuși, unele alimente s-au dovedit mult mai greu de cultivat în alte regiuni. Obstacolele pot fi surprinzător de specifice: de la o insectă care trăiește într-o singură zonă până la condiții de creștere pe care agricultorii nu au reușit să le reproducă în altă parte. Iată 20 de alimente care au rămas, în mare parte, legate de regiunile lor de origine, potrivit TheSpicyChefs.

1. Nucile braziliene

Fiecare nucă braziliană care ajunge pe rafturile magazinelor a fost culeasă de pe solul pădurii amazoniene. Plantațiile produc foarte puțin, deoarece arborii depind de albine mari din grupul albinelor-orhidee, care, la rândul lor, au nevoie de orhideele din pădurea tropicală. Semințele sunt răspândite de aguti, rozătoare ale căror dinți sunt suficient de puternici pentru a deschide fructele tari. Dacă arborele este scos din pădure, pierde legătura cu ambele componente esențiale ale acestui ecosistem.

2. Smochinele Smyrna

În anii 1880, cultivatorii din California au plantat mii de butași de smochin Smyrna, dar nu au obținut nicio recoltă. Acest soi poate fi polenizat doar de o viespe minusculă, care trăiește în interiorul smochinelor sălbatice necomestibile, numite caprifiguri. Viespile aduse din Alger au ajuns în livezile californiene în 1899, iar prima recoltă consistentă a fost obținută în anul următor.

3. Vanilia

Orhideele de vanilie cresc bine în Madagascar și Indonezia. Problema este că acolo nu se găsește albina care le polenizează în mod natural. Polenizatorul orhideei a rămas în Mexic, astfel că, în celelalte regiuni, lucrătorii trebuie să polenizeze manual fiecare floare. Cu ajutorul unei așchii de bambus, aceștia apropie părțile florii pentru a realiza polenizarea, operațiune care trebuie efectuată în singura dimineață în care floarea este deschisă.

4. Trufele albe

Trufa albă de Alba a rezistat încercărilor de cultivare mai mult decât aproape orice alt aliment de lux. În cele din urmă, cercetătorii de la institutul francez INRAE au reușit să obțină exemplare în livezi plantate cu arbori inoculați, mult în afara arealului natural al speciei. Rezultatele au fost publicate în revista Mycorrhiza. În total, în 2019 și 2020 au fost recoltate șapte trufe.

5. Ciupercile matsutake

Ciupercile champignon pot fi cultivate în spații special amenajate. Matsutake, în schimb, nu poate fi cultivată în același mod, deoarece depinde de rădăcinile pinilor vii. Această relație s-a dovedit imposibil de reprodus în mod controlat, în ciuda numeroaselor încercări. În Japonia, recolta provine din păduri care trebuie îngrijite timp de decenii înainte ca primele ciuperci să apară.

6. Wasabi

Wasabiul autentic crește în apă rece și curgătoare, nu în sol obișnuit, ceea ce exclude majoritatea terenurilor agricole din lume. În prefectura japoneză Shizuoka, cultivatorii amenajează terase în albiile pâraielor și așteaptă ani întregi până când plantele ajung la maturitate. În afara Japoniei, aproape tot ceea ce este servit drept wasabi este, de fapt, hrean colorat.

7. Ceapa Vidalia

În 1986, statul american Georgia a stabilit prin lege limitele geografice ale producției de ceapă Vidalia. Denumirea poate fi folosită legal doar pentru ceapa cultivată în 20 de comitate din această regiune. Gustul dulce este legat de sol: terenurile din apropierea comitatului Toombs au un conținut neobișnuit de scăzut de sulf, elementul care contribuie la gustul înțepător al cepei.

8. Ardeii iuți Hatch

Aceeași sămânță de ardei, cultivată la nivelul mării, poate produce fructe mai puțin iuți și cu pereți mai subțiri. Soarele puternic din deșert și nopțile reci influențează caracteristicile ardeilor din valea Hatch. În 2011, statul american New Mexico a adoptat o lege care restricționează modul în care poate fi promovată denumirea de ardei din New Mexico.

9. Mango Alphonso

Regiunile Ratnagiri și Devgad se află pe o fâșie îngustă de sol lateritic, de-a lungul coastei statului indian Maharashtra. Arborii de mango Alphonso pot crește și în afara acestei zone și pot produce fructe, însă acestea nu au neapărat aceleași caracteristici. Din acest motiv, în 2018, India a înregistrat o indicație geografică pentru mango Alphonso, care identifică în mod specific cele două districte. Cultivatorii din alte regiuni pot planta soiul, dar nu pot comercializa fructele sub aceeași denumire protejată.

10. Tequila

Denumirea de origine a tequilei, declarată de Mexic în 1974, limitează producția acestei băuturi la 181 de municipalități din cinci state mexicane. Agava albastră Weber poate crește fără probleme și în solurile din Africa de Sud sau India. Totuși, produsele obținute din agavă în afara zonei delimitate nu pot fi comercializate drept tequila.

11. Ceaiul Darjeeling

Arbuștii de ceai cultivați în câmpiile de sub regiunea Darjeeling, din India, pot produce un ceai de calitate, dar acesta nu este confundat cu produsul autentic. Solul subțire și ceața aproape permanentă de pe versanții abrupți ai Himalayei influențează frunzele într-un mod pe care cultivatorii din zonele joase nu îl pot reproduce. India a înregistrat denumirea Darjeeling în 2004.

12. Rachitele arctice

Culegătorii din nordul Norvegiei nu dezvăluie nimănui locurile în care găsesc aceste fructe. Institutele de cercetare din Norvegia și Finlanda au desfășurat experimente de cultivare timp de decenii și au obținut câteva soiuri, însă aproape toate fructele care ajung pe mesele consumatorilor provin încă din turbării naturale. Florile masculine și cele feminine cresc pe plante separate, astfel că o plantație poate înflori abundent, dar poate produce foarte puține fructe.

13. Chiltepin

Păsările se ocupă de răspândirea acestui ardei iute sălbatic. Originar din deșertul Sonora, chiltepinul are dimensiunea unui bob de mazăre, iar semințele sale germinează mai bine după ce trec prin sistemul digestiv al unei păsări. Plantele tinere apar sub arbori de mesquite și hackberry, nu în rânduri cultivate.

Și în prezent, toamna, culegătorii străbat văile și albiile secate din deșert pentru a recolta manual ardeii.

14. Siropul de arțar

Seva arțarilor curge atunci când temperaturile din timpul nopții scad sub punctul de îngheț, iar cele din timpul zilei urcă din nou peste acest prag. Aceste condiții se întâlnesc doar într-o zonă restrânsă a planetei. Provincia canadiană Quebec produce aproximativ trei sferturi din cantitatea mondială de sirop de arțar. Țările cu un climat cald nu pot produce un sirop în aceleași condiții, iar primăverile tot mai calde scurtează deja sezonul de recoltare.

15. Asafoetida

India cumpără anual aproximativ 1.200 de tone de asafoetida brută din Afganistan și Iran, deși este țara care consumă cea mai mare cantitate din acest condiment. Planta nu fusese cultivată deloc în India până recent. În octombrie 2020, cercetătorii de la institutul CSIR-IHBT au plantat primele răsaduri în valea Lahaul, o regiune deșertică rece din Himalaya. Rășina folosită drept condiment are nevoie de aproximativ cinci ani pentru a se forma.

16. Afinele sălbatice din Maine

În statul american Maine, terenurile cu afine sălbatice nu sunt plantate în sensul obișnuit al cuvântului. Serviciul de extensie al Universității din Maine explică faptul că aceste culturi cresc pe terenuri formate în urma depunerilor glaciare, unde plantele s-au răspândit în mod natural. Cultivatorii curăță terenul și permit rizomilor să se extindă. Un singur câmp poate găzdui peste o mie de plante distincte genetic.

17. Fisticul Bronte

Fisticul Bronte este recoltat o dată la doi ani, iar fructele sunt culese manual de pe terase vulcanice atât de abrupte încât utilajele nu pot fi folosite. Arborii cresc pe versantul vestic al vulcanului Etna, unde cenușa vulcanică îmbogățește solul. Regulile denumirii de origine protejate limitează folosirea numelui la trei localități. În anii fără recoltă, mugurii sunt îndepărtați pentru ca arborii să se poată reface.

18. Mangostanul

Mangostanul nu suportă temperaturile sub aproximativ 4,4 grade Celsius, ceea ce limitează cultivarea sa în numeroase regiuni. Au existat încercări de cultivare în Florida și Hawaii, însă arborele are nevoie de umiditate constantă, specifică zonelor ecuatoriale. În plus, un puiet poate avea nevoie de aproape zece ani pentru a produce fructe. Din acest motiv, aprovizionarea comercială continuă să provină în principal din Asia de Sud-Est.

19. Cacao Chuao

Localitatea Chuao, de pe coasta Venezuelei, nu are acces rutier, astfel că boabele de cacao sunt transportate cu barca. Acestea sunt uscate pe piațeta de piatră din fața bisericii satului. Producția este foarte redusă, iar cantitățile sunt contractate cu ani înainte. Încercările de a cultiva arborii în alte regiuni nu au reușit să reproducă aceeași aromă.

20. Piperul Kampot

Conținutul de cuarț al solului de la poalele munților Damrei, din Cambodgia, este explicația invocată de obicei pentru aroma specifică a piperului Kampot. În 2010, Cambodgia a acordat produsului prima indicație geografică din țară, iar Uniunea Europeană a recunoscut-o în 2016. Piperul cultivat în provincia vecină este tot piper, dar nu poate fi comercializat sub denumirea protejată Kampot.