Eticheta unui produs alimentar spune mult mai multe decât mesajele de pe partea din față a ambalajului. Termeni precum „tradițional”, „ca odinioară”, „natural” sau „artizanal” pot atrage atenția consumatorilor, însă informațiile cu adevărat importante se află pe verso, acolo unde sunt trecute ingredientele, proveniența și alte detalii despre produs.
Invitată în podcastul G4Food, Georgiana Păstrăv, cofondatoarea Băcănia Boierească, spune că mulți consumatori aleg produsele după ambalaj și abia apoi citesc eticheta, deși ar trebui să procedeze exact invers.
Potrivit acesteia, una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac consumatorii este că aleg produsele cu ochii.
„Mi-am dat seama că în București primează eticheta în defavoarea produsului. Ne uităm mai întâi să vedem dacă eticheta este frumoasă și dacă ambalajul arată bine, iar abia apoi întoarcem produsul și citim lista de ingrediente. Cred că ar trebui să facem exact invers.”
În opinia sa, aspectul ambalajului nu garantează în niciun fel calitatea produsului.
Întrebată la ce se uită prima dată atunci când ia un salam de pe raft, ea spune că citește lista ingredientelor, care ar trebui să fie cât mai scurtă și cât mai ușor de înțeles pentru consumator.
„În primul rând mă uit la câte ingrediente sunt. Dacă lista este lungă și nu se mai termină, dacă găsești tot alfabetul de aditivi și toate celelalte, este clar că produsul nu este potrivit. Degeaba pe partea din față scrie «produs de odinioară», «făcut ca la bunici» sau «produs curat», dacă pe spate apar monoglutamați și alte ingrediente pe care nu le-ai pune într-un preparat făcut acasă.”
Dincolo de ingrediente, proveniența este un alt criteriu important.
Georgiana Păstrăv consideră că românii ar trebui să devină consumatori activi și să fie interesați de originea produselor pe care le cumpără.
„Eu tot timpul spun că ar trebui să ne transformăm din consumatori pasivi în consumatori activi și noi să fim cei care să putem discerne și să alegem între două mezeluri. Dacă unul este cu proveniență românească, eu cred că ar trebui să îl alegem pe acela și să susținem producătorii locali.”
Nu doar eticheta oferă indicii despre calitatea unui produs. În cazul salamurilor crud-uscate, aspectul și consistența pot spune multe.
„Dacă este un produs crud-uscat, trebuie să fie tare, să nu fie moale și să nu prezinte schimbări de structură. Sunt lucruri pe care le observi imediat dacă știi la ce să fii atent.”
Există și un truc simplu pe care consumatorii îl pot folosi atunci când cumpără carne proaspătă.
„La carnea crudă sunt anumite proceduri. Apeși ușor cu degetul și carnea trebuie să își revină. Dacă rămâne urma degetului, înseamnă că s-a intervenit asupra produsului. Sunt lucruri pe care le învățăm și noi de la clienți și pe care încercăm să le explicăm mai departe.”
Termenii de marketing de pe ambalaj nu ar trebui să cântărească mai mult decât informațiile reale despre produs.
„În final, eticheta este cea care spune adevărul. Dacă ingredientele sunt puține, clare și ușor de înțeles, dacă proveniența este transparentă și produsul arată așa cum trebuie, consumatorul are deja cele mai importante informații pentru a face o alegere în cunoștință de cauză”, concluzionează cofondatoarea Băcănia Boierească.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți