Un restaurant din Teleşti şi o discotecă din Dăneşti au fost închise temporar în urma unor controale în care au fost depistate mai multe nereguli, fiind aplicate amenzi în valoare de 140.000 de lei, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Controalele au fost efectuate în noaptea de sâmbătă spre duminică de inspectori de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, în cooperare cu poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu Jiu, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale, dar şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, în urma controalelor efectuate la localul public din comuna Teleşti, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu Jiu au aplicat persoanei juridice o sancţiune de 20.000 de lei, pentru servirea cu băuturi alcoolice a minorilor, şi o sancţiune în valoare 1.500 de lei, pentru nerespectarea programului de funcţionare, cu propunere de suspendare a activităţii.
O altă sancţiune de 1.000 de lei a fost aplicată unei persoane fizice, pentru adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare.
În acelaşi local public, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au aplicat o sancţiune de 30.000 de lei şi au confiscat suma de 2.075 de lei.
De asemenea, reprezentanţii DSVSA Gorj au aplicat o amendă de 10.000 de lei, au confiscat 23,5 kilograme de carne şi preparate din carne, fiind emisă şi o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii, pentru 30 de zile.
La acelaşi restaurant din Teleşti, pompierii au aplicat o amendă de 30.000 de lei, concomitent cu sancţiunea de oprire a funcţionării.
“Concret, la operatorul economic de pe raza localităţii Teleşti, pentru încălcarea gravă a cerinţelor de securitate la incendiu, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în cuantum de 30.000 de lei, aplicându-se, totodată, sancţiunea complementară de oprire a funcţionării, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 915 din 3 noiembrie 2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi”, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.
De asemenea, la Dăneşti, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu Jiu au aplicat o sancţiune de 20.000 de lei persoanei juridice, în cazul unei discoteci, cu propunerea de suspendare a activităţii, pentru servirea cu băuturi alcoolice a persoanelor aflate în vădită stare de ebrietate, şi alte cinci sancţiuni în valoare de 2.500 de lei, unor persoane fizice, pentru adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare şi pentru consum de băuturi alcoolice în spaţiul public.
Totodată, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au aplicat o amendă de 5.000 de lei, confiscând suma de 500 de lei.
În acelaşi context, DSVSA Gorj a aplicat o sancţiune de 10.000 de lei, fiind emisă şi o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii pentru 30 de zile şi confiscate cinci kilograme de carne şi preparate de carne.
Reprezentanţii ISU Gorj, care au identificat o serie de nereguli la localul public din Dăneşti, au aplicat o amendă de 10.000 de lei.

FOTO: Freepik





