Tania Fântână, nutriționist: Cum să mănânci sănătos trei zile fără să gătești mai mult de 15 minute zilnic

tania fantana, nutritionist, mancare sanatoasa, avocado

Treaba asta cu gătitul a ajuns să ne sperie rău de tot. Sincer să vă spun, eu nu prea înțeleg de ce. Fie toate emisiunile astea despre gătit de la TV au ajuns să ne macine încrederea în noi și să credem că suntem praf în bucătărie, fie avem boala perfecționismului sau considerăm că a ști să fierbi un ou este un lucru banal. Nu este. Dacă îl mănânci și te ajută să nu mori de foame, ai făcut deja un lucru extraordinar pentru tine.

Tehnica este cu noi și la acest capitol. Avem mașinării pe care le bagi în priză și îți toacă, decojesc, amestecă, fierb o ciorbă, fac o prăjitură… absolut orice dorește prințesa, sau prințul, că până la urmă un bărbat care gătește este o achiziție bună la ușa castelului.

Cred că generația mea a crescut cumva cu imaginea mamei care, cu ultimele puteri pe care le mai avea, se ducea la bucătărie să gătească ceva. A mamei care se jertfea astfel și, ca să nu îi urmăm exemplul, ne este teamă să intrăm în bucătărie.

Eu cred că, dacă meseria ta nu implică bucătăria, nu trebuie să fii vreun specialist în acest domeniu. Dacă poți avea grijă de tine și eventual de copilul sau de câinele/pisica ta fără să faci vreo intoxicație alimentară și fără să mâncați numai sandvișuri o săptămână, îți poți adjudeca titlul de „MasterChef”. Pentru fonfleuri, impresii, reducții și spume există întotdeauna varianta mersului la restaurant. Hai că merită și hainele alea de mers la nuntă să le mai scoatem în oraș din când în când.

Hai să-ți dau o listă de alimente cu care poți face niște mese absolut delicioase fără să gătești mai mult de 10-15 minute/zi. O poți salva pentru data viitoare când mergi la cumpărături:

  • Avocado
  • Legume proaspete și frunze de salată
  • Humus (gata făcut), fasole bătută
  • Ouă
  • Brânzică proaspătă de tipul cottage cheese
  • Urdă
  • Conservă cu ton, sardine, macrou, ficat de cod
  • Iaurturi, lapte
  • Borcane de zacuscă de mai multe feluri, salată de vinete
  • Crackerși de secară (rezistă mult mai bine decât pâinea)
  • Carne slabă de aruncat într-o tigaie în timp ce tu faci curat prin casă sau bei o bere
  • File de ton/somon marinat/afumat
  • Icre (nu alege cele mai ieftine variante. Oricum pui puțin pe pâine. Măcar să fi trecut oul de pește pe acolo)
  • Mixuri de legume congelate pentru tras la wok în timp ce îți întinzi părul cu placa sau îți cureți bicicleta
  • Fructe, fructe, fructe
  • Mix de semințe, nuci crude/coapte, popcorn, ciocolată, biscuiți cu mult ovăz și fructe pentru mic dejun, măsline
  • Biban de mare, doradă, file de somon, creveți. Foarte rapid de făcut la tigaie sau cuptor. Îi dai cu sare, lămâie, condimente și deschizi larg geamul bucătăriei câteva ore după ce stingi focul și asta e tot.

Hai să vedem cum ar arăta un meniu pe trei zile. Nu pun cantități pentru că tu ar trebui să știi mai bine decât mine care sunt cele corecte pentru tine.

Ziua 1

Mic dejun: Iaurt/lapte cu musli și nuci. Adaugă și fructe proaspete de sezon pentru culoare, fibre, vitamine și sentimentul că mănânci ceva tare bun ca ăia de pe Instagram.

Prânz: Salată de crudități cu avocado și file de somon.

Cină: Humus cu legume la wok sau salată.

Ziua 2

Mic dejun: Crackerși cu zacuscă și măsline.

Prânz: Fasole bătută cu ardei copți și chiflă.

Cină: Pește la cuptor cu salată.

Ziua 3

Mic dejun: Ouă fierte cu brânză și legume.

Prânz: Mămăligă cu brânză și iaurt. Nu te speria că am zis mămăligă. Iei mălai din ăla integral de 3 minute și se face imediat. Chiar te pricepi la gătit. Crede-mă!

Cină: Creveți trași la wok cu mix de legume.

Dacă ești începător în ale gătitului, să știi că, dacă vrei să ai grijă de tine și îți pasă de sănătatea ta, e musai să știi să gătești câteva feluri extrem de simple. Scuza timpului nu există. Oricât de ocupat ai fi, tot găsești 15-20 de minute pe zi să îți faci ceva rapid de mâncat. Ca și sfat al meu ar fi să nu gătești doar o singură porție. Mai fă una în plus pentru a doua zi sau, cine știe, pentru cineva care îți bate la ușă (Doamne Ajută la toată lumea).

Dacă ești fericitul posesor al unui restaurant sau take away prin apropiere, ajută-te și cu produse de la ei. O mâncare caldă dă altfel senzația de sațietate și creierul bifează mult mai bine momentul mesei decât dacă mănânci din cinci pungi deodată.

Scoate-ți din cap prototipul bucătarului clasic, soios și mirositor a de toate și uită-te mai des la pozele alea de pe net cu pompieri în șorț de bucătărie și cu tipele alea care gătesc în timp ce beau vin și dansează salsa. Viața asta e atât de frumoasă pe cât ți-o mai faci și tu!

Hai, să vă fiarbă oala cu ce vreți voi!

Citește și Tania Fântână, nutriționist: Alimente care susțin o viață sexuală bună / Patru aspecte de luat în seamă / Nu neglijați banala apă!

Comentarii

  1. In afara de ceva zacusca – si aia cu multe intrebari referitor la continutul de ulei – urda si carne in rest aproape deloc produse romanesti traditionale sau chiar produse in Romania. Totul este de import, dar in acelasi timp ne laudam cat de sanatoasa este mancarea romaneasca traditionala facuta ca la carte. P.S. Lipseste quinoa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *