Dacă tot a venit toamna, iar dovleacul se spune că este „vedeta” sezonului, de ce să nu încercăm o supă de dovleac. Desigur, îmbunătățită cu niște bacon, pentru un gust desăvârșit de toamnă. Textura fină și gustul dulce al dovleacului se potrivesc perfect acestei supe catifelate promite BBC, care publică rețeta. Poți folosi dovleac plăcintar sau dovleac onion, la fel de gustoase.
Pasul 1. Într-o cratiță mare și grea, încălzește uleiul cu 25 g unt. Adaugă ceapa cu un praf de sare și gătește la foc mic 10 minute, până se înmoaie. Pune 60 g bacon și mai lasă 5 minute, până ce își lasă grăsimea. Crește focul la mediu, adaugă dovleacul și supa, asezonează. Fierbe până dă în clocot, apoi micșorează focul, acoperă și lasă să fiarbă 40 de minute, până când dovleacul devine moale. Adaugă smântâna, adu din nou la punctul de fierbere, apoi ia de pe foc.
Separă puțin lichid și pasează dovleacul cu un blender vertical până obții o cremă fină, adăugând lichid treptat, până la consistența dorită. Strecoară printr-o sită fină, gustă și reglează condimentele.
Pasul 2. Într-o tigaie separată, topește restul de unt la foc iute și prăjește baconul cu piper negru 5 minute. Împarte baconul prăjit în patru boluri, reîncălzește supa și toarn-o peste el. La servire, presară semințe de dovleac și stropește cu puțin sirop de arțar.
Dovleacul – o alegere sănătoasă – este bogat în vitamine și minerale esențiale. Include-l în alimentația ta prin diverse rețete cu dovleac sau alte soiuri de squash pentru un plus de nutrienți.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți