STUDIU: Procentul femeilor gravide, din statul agricol Indiana, în urina cărora a fost descoperit un erbicid toxic a crescut de la 28% la 70%

studiu, femei gravide, erbicid, agricultura Sursa foto: Pexels / Nelly Aran

În urina a 70% din femeile gravide testate în statul american Indiana a fost descoperit erbicidul dicamba, potrivit unui studiu citat de publicația The Guardian. Într-o cercetare realizată anterior, procentul a fost de 28%.

Studiul, realizat de Școala de Medicină din cadrul Universității din Indiana, a arătat că aproape două treimi dintre femeile gravide testate în perioada 2020 – 2022 aveau erbicidul în urină. O analiză similară, realizată în perioada 2010-2012 în Indiana, Illinois și Ohio, a arătat un nivel de 28%.

Cercetarea a mai constatat că, pe lângă un procent mai mare de femei care au avut dicamba în organism, concentrațiile de substanțe chimice care ucid buruienile au crescut de peste patru ori.

Ambele studii au constatat că toate femeile testate aveau în urină acid 2,4-diclorofenoxiacetic. Cercetarea mai recentă a arătat creșteri detectabile, dar nu semnificative, ale nivelurilor de concentrație.

Mulți oameni de știință sunt îngrijorați de modul în care substanțele chimice din agricultură afectează femeile însărcinate și copiii acestora, dar spun că este nevoie de mai multe cercetări – și de o mai mare supraveghere din partea autorităților de reglementare.

Efectele asupra sănătății pot fi serioase

„Acestea sunt două substanțe chimice care ne îngrijorează din cauza utilizării lor din ce în ce mai frecvente”, a declarat Paul Winchester, profesor de pediatrie la Școala de Medicină a Universității din Indiana, care nu a fost implicat în acest studiu.

Winchester a spus că există tot mai multe dovezi că aceste substanțe chimice pot fi dăunătoare pentru fetuși. „ADN-ul fetal este modelat de aceste expuneri”, a spus el.

Expunerea la dicamba a fost asociată cu un risc crescut de cancer al ficatului și al canalelor biliare.

Efectele acidului 2,4-diclorofenoxiacetic asupra oamenilor sunt mai puțin cunoscute, dar unele studii efectuate pe animale au constatat greutăți corporale scăzute și modificări de comportament la fetuși. Alte studii au constatat că expunerea pare să crească riscul de limfom.

Citește și: Un nou studiu arată că în apropierea fermelor organice crește consumul de pesticide / Cercetătorii nu au încă o explicație pentru fenomen

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *