Tragedie în Italia, la restaurantul „Essenza” de la Terracina, în apropiere de Roma. Acoperișul localului s-a prăbușit brusc în jurul orei 22, provocând moartea unei persoane și rănirea altor cinci, informează ziarul La Stampa.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Victima este Mara Severin, somelier în vârstă de 31 de ani, care a fost scoasă dintre dărâmături de pompieri și resuscitată de echipajele medicale, dar a murit la scurt timp la spital. Ceilalți răniți, 6 sau 7 persoane aflate în zona terasei, nu sunt în stare gravă. Ea lucra de circa zece ani în acest local și făcea parte din echipa principală încă de la lansarea lui.
Potrivit martorilor, s-ar fi produs două prăbușiri, una după alta, ale unei părți din tavan. În restaurant erau atât clienți în interior, cât și afară. Deși în Terracina nu a plouat, în întreaga provincie fusese emis cod galben de vreme rea, iar printre ipotezele analizate se numără și vântul puternic ca posibilă cauză.
Zona a fost izolată și închisă circulației, iar la fața locului a ajuns și primarul Francesco Giannetti. Se pare că în local fuseseră realizate lucrări recente. Procuratura a dispus sechestrul restaurantului și a deschis o anchetă penală pentru omor din culpă și vătămare corporală gravă, deocamdată cu autori necunoscuți.