Cezar Ioan, fondator vinul.ro și Mircea C.Niculescu, expert în piața vinului și sommelier, au lansat la Blitz & Roll Bakery, primul vin 100% românesc, denumit Rara Neagră. Acest soi, cunoscut în România sub numele tradițional de Băbească Neagră, are un potențial foarte mare, însă este prea puțin mediatizat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Totuși, acest vin ar putea deveni unul dintre soiurile autohtone cu cel mai mare potențial comercial, în condițiile în care piața locală rămâne puternic dependentă de câteva varietăți roșii.
Discrepanță majoră: 2.400 ha în România vs. 100 ha, în Moldova!

România dispune de aproximativ 2.400 de hectare cultivate de rară Neagră, iar vinurile obținute din acest soi sunt puține și au o vizibilitate este redusă. În schimb, producătorii din Republica Moldova, care utilizează același soi, sub sinonimul consacrat de Rară Neagră, au reușit să transforme această varietate într-un succes de piață.
„Noi avem 2.400 de hectare de Băbească neagră și, dacă dai pe Google, găsești doar câteva vinuri românești din Băbească Neagră. În schimb, frații noștri de peste Prut, din 100 de hectare de Rară Neagră, vând anual în România, aproximativ 1,5 milioane de sticle”, afirmă Cezar Ioan, expert în piața de vin. Acesta subliniază că diferența nu este una agronomică, ci ține de capacitatea de valorificare și de marketing a soiului.
În acest context, Cezar Ioan consideră că Rara Neagră este „serios subexploatată” în România, iar interesul recent al unui jucător important de pe piața locală pentru dezvoltarea unui vin dedicat acestui soi reprezintă un pas necesar.
”Din punctul meu de vedere, soiul este subexploatat în România și m-am bucurat să aud că un jucător important de pe piața românească are putere să pună produsul în piață, nu ca produs de nișă”, a adăugat Cezar Ioan.
De la Băbească, la Rară: ce spune legea și de ce contează denumirea
Decizia de a utiliza denumirea „Rară Neagră” nu este doar o alegere de branding, ci și una justificată legal și istoric. Legislația românească permite folosirea sinonimelor, cu condiția ca soiul să fie prezent în proporție de minimum 85% în vinul final.
„Este dificil de promovat o denumire precum Băbească, care nu generează o percepție pozitivă în rândul consumatorilor. În schimb, ‘Rară Neagră’ are o sonoritate mult mai potrivită pentru piața actuală”, explică somelierul Mircea C. Niculescu, expert în piața de vin din 2003.
Cercetările sale arată că sinonimele soiului sunt documentate istoric. În arhive din 1905, la domeniul prințului Știrbei din Drăgășani, apărea un vin roșu numit „Crăcanul”, un alt sinonim al Băbeștii Negre, iar documente din 1959 ale Republicii Populare Române confirmă oficial sinonimul „Rară Neagră”.
Schimbările climatice au crescut calitatea soiurilor autohtone
Expertul Mircea C. Niculescu a mai subliniat că încălzirea globală a schimbat semnificativ comportamentul soiurilor roșii românești. Băbeasca Neagră, un soi care istoricește acumula puțin zahăr, dezvoltă astăzi condiții de maturare mult mai bune. De asemenea, zone considerate anterior improprii pentru vinuri roșii, precum unele regiuni din Transilvania, au început să producă vinuri de calitate datorită modificărilor climatice și a progresului tehnologic.
În acest context, soiurile cu acumulări moderate de zahăr devin tot mai căutate pe piețele internaționale, fenomen care ar putea avantaja și producătorii români.
Un vin „de meditație”, dar accesibil consumatorilor
Cezar Ioan descrie Rara Neagră ca fiind „un vin suculent, de meditație, un vin pe care îl ții minte”, potrivit atât meselor de zi cu zi, cât și momentelor festive. Prețul de plecare de la producător este de puțin sub 42 de lei, ceea ce îl plasează într-o zonă accesibilă, cu potențial de volum.
Interesul pentru acest soi vine din partea unui grup care deține patru crame – Crama de Matei (Dealu Mare), Otera (Drăgășani), Caii de la Letea (Sarica Niculițel) și facilități de producție vegană la Histria. Reprezentanții grupului afirmă că, pentru un vin destinat consumului larg, era nevoie de o varietate care să susțină construcția unui portofoliu coerent, nu să o limiteze.
Relansarea Rarei Negre ar putea reprezenta nu doar o recuperare a unei tradiții pierdute, ci și o oportunitate economică reală pentru producătorii români.

Sursa foto: G4Food





