Primăria Municipiului Timişoara a publicat, miercuri, proiectul pentru noul campus dual, care va fi construit în parteneriat cu mediul universitar şi cel de afaceri, pentru a pregăti tinerii în cele mai diverse domenii, de la HoReCa la robotică, astfel încât aceştia să rămână în oraş, unde se înregistrează o acută lipsă de forţă de muncă, transmite Agerpres.
„Este un proiect al oraşului, în care ne-am unit forţele primăria, universităţile, şcolile şi mediul de afaceri. Timişoara este un pol economic important în întreaga regiune, dar ne confruntăm cu lipsa forţei de muncă calificate. Prin acest proiect vrem să atragem în oraş tineri care vor să înveţe şi teorie şi practică şi care apoi să rămână în Timişoara, pentru că îşi găsesc un loc de muncă atractiv. Prin acest proiect îi vom pregăti în domenii variate, de la HoReCa la mecanică şi robotică”, arată primarul Dominic Fritz, într-un comunicat.
Campusul dual va fi ridicat în Calea Buziaşului, va avea 36 de săli de clasă şi laboratoare, cămin pentru 100 de elevi şi studenţi, mediatecă, sală şi teren de sport şi un centru digital. Potrivit studiului de fezabilitate, care va fi supus aprobării în următoarea şedinţă a Consiliului Local, campusul va putea găzdui 312 elevi şi 156 de studenţi.
Potrivit documentaţiei, în cele patru etaje ale campusului vor funcţiona 24 de săli şi laboratoare preuniversitare, 12 săli şi laboratoare universitare, laboratoare de biologie şi chimie, ateliere pentru construcţii, electrice, electronică şi telecomunicaţii, industria apei, mecanică, robotică şi HoReCa, precum şi o mediatecă şi un centru digital.
Investiţia este estimată la 35 de milioane de euro
În ceea ce priveşte cazarea tinerilor, terenul de trei hectare pus la dispoziţie de Primărie permite amenajarea a încă două cămine.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Investiţia este estimată la 35 de milioane de euro (TVA inclus) şi mai include o aulă de 300 de locuri, sală mare de sport, teren de sport în aer liber amenajat pe acoperiş şi un parc de două hectare, de care vor beneficia şi locuitorii din zonă.
Finanţarea de 20,8 milioane de euro pentru campusul dual a fost accesată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de Consorţiul Regional pentru Învăţământ Dual Vest Timişoara, coordonat de Universitatea Politehnica Timişoara, ca lider de proiect. Consorţiul este format din 31 de parteneri – Primăria Timişoara, Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea de Ştiinţele Vieţii Regele Mihai I Timişoara, Inspectoratul Şcolar, şapte licee, 16 companii şi trei asociaţii ale mediului de afaceri.