Foto: Freepik
Experta în nutriție emoțională María Merino avertizează că a confunda cele două tipuri de comportament alimentar îngreunează abordarea. Specialista propune instrumente pentru a îmbunătăți relația cu mâncarea și vorbește despre mindful eating-ul ca bază pentru a ne reconecta cu senzațiile de foame, sațietate și plăcere. „Problema nu sunt glutenul sau lactatele: sunt produsele ultraprocesate care le conțin”, afirmă ea.
Mănânci din cauza anxietății sau cu anxietate?
Deși diferența poate părea prea subtilă, modul de abordare, atunci când ajungem în cabinetul nutriționistului, se schimbă complet. Așa explică María Merino, specializată în sănătate emoțională și alimentație conștientă, într-un videoclip recent pe TikTok, preluat de La Vanguardia. Ea a dorit să sublinieze că nu e o distincție aleatorie, ci primul pas spre construirea unei relații mai sănătoase cu mâncarea. „Mi se pare foarte interesant să aflu ce anume mi se întâmplă, pentru că abordarea, deși va avea elemente comune, nu este exact aceeași”, afirmă nutriționista.
Când emoția ajunge în farfurie
Mâncatul DIN CAUZA anxietății
Potrivit nutriționistei, a mânca din cauza anxietății este o formă de alimentație emoțională, în care o emoție neplăcută — precum tristețea, frustrarea sau furia — creează un disconfort care se încearcă a fi calmat prin mâncare. „De obicei nu există o foame fiziologică, ci se mănâncă pentru a acoperi acea emoție”, explică ea.
Aceste episoade de mâncat se întâmplă adesea automat, fără prezență și fără plăcere. Alimentele preferate în astfel de momente sunt cele ultraprocesate, hiperpalatabile și care stimulează intens sistemul de recompensă: produse de patiserie, grăsimi care se topesc în gură, produse zaharoase sau îndulcite.
Totuși, Merino subliniază că mâncatul din anxietate nu depinde de tipul de aliment: „Dacă o persoană mănâncă 10 morcovi în 5 minute din cauza anxietății, tot o alimentație emoțională este.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Această formă de alimentație este adesea însoțită de vinovăție. „Iar o modalitate de a lucra cu acea vinovăție este să corectăm felul în care mănâncăm”, spune ea.
În cabinet, se folosesc instrumente precum:
-
psihoeducația,
-
jurnalul dietetic-emoțional,
-
alternative non-alimentare pentru gestionarea emoțiilor.
Dar ea accentuează că soluția completă necesită o abordare multidisciplinară, cu implicarea psihologilor. „Ca nutriționist, pot să te ajut să identifici emoția, să recunoști dacă ceea ce simți este foame reală sau nu, dacă este tristețe sau altceva, dar gestionarea emoției trebuie să o lucrezi cu psihologul.”
Când graba nu ne lasă să stăm liniștiți la masă
Mâncatul CU anxietate
În acest caz, punctul de plecare e diferit: persoana chiar poate avea foame fiziologică, dar în momentul începerii mesei apare o stare de anxietate care afectează întreaga experiență alimentară.
Se mănâncă repede, fără a mesteca bine, fără a savura, fără a simți când intervine sațietatea. De multe ori, masa se termină cu o senzație neplăcută de plenitudine și deconectare: „Ce s-a întâmplat aici?”, se întreabă pacientul.
Merino explică faptul că acest tip de comportament este legat de un stil de viață accelerat și o deconectare emoțională: „Sunt oameni care trăiesc pe pilot automat. Nu gândesc, nu se opresc. Și evident, acea grabă de peste zi se transferă și în felul în care mănâncă. Adică mănâncă cu grabă, cu anxietate.”
O strategie comună: Mâncatul CONȘTIENT
Deși mâncatul din cauza anxietății și cel cu anxietate necesită abordări diferite, ambele au la bază aceeași nevoie: reconectarea cu sinele și cu actul de a mânca.
De aceea, Merino susține că mindful eating-ul (mâncatul conștient) este o unealtă centrală în ambele cazuri. Printre strategiile recomandate se numără:
-
utilizarea celor cinci simțuri în timpul mesei,
-
analiza contextului,
-
înregistrarea și revizuirea comportamentului alimentar,
-
identificarea emoțiilor,
-
reducerea autojudecății,
-
găsirea unor alternative noi.
„Nu pot să pretind că peste noapte vei înceta să mănânci cu anxietate. Dar dacă înainte mâncai în 5 minute și acum o faci în 7, e un pas. Chiar dacă nu sunt 15, deja sunt 7. Și asta e deja un progres”, subliniază ea.
