Cum fripturile de la mesele de sărbători vin însoțite, la modul ideal, și de garnituri de legume, e posibil ca atunci când le pregătim să ne rămână în frigider ceva legume proaspete. Dacă vrem să le folosim până nu își pierd calitățile, metoda cea mai simplă și care nu dă greș niciodată este să le asociem cu legume și, în măsura în care se potrivesc, și ceva brânzeturi.
Putem, astfel, să pregătim din mai nimic un prânz sau o cină pe placul tuturor, menținând un bun nivel proteic dar eliminând carnea, pe care oricum o consumăm în exces în această perioadă.
Iată mai jos câteva idei despre cum putem foarte simplu folosi resturile de legume și de brânzeturi de prin frigider. Poate fi vorba de legume umplute sau mix de legume gratinate la cuptor, fie că e vorba de supe cremă sau salate calde cu dressinguri cu ton, fie că e vorba de creme sau mousse tartinabile sau de un aluat din comerț pe care îl umplem cu legume și ton, toate sunt idei binevenite, ușor de realizat, sănătoase și gustoase dar și prietenoase cu mediul și în perfect spirit antirisipă alimentară.
Este o cremă tartinabilă foarte ușor de obținut și care merge atât pe pâine, ideal prăjită, dar și mâncată cu bastonașe de legume, pentru cine urmărește să reducă la minim aportul de carbohidrați: morcovi, ardei, castraveți, fenicul, ridiche lungă, sfeclă roșie, țelină etc.
1. Amestecați tonul, brânza moale și maioneza într-un castron și mixați până la omogenizare, folosind o simplă furculiță.
2. Cu un mixer, bateți smântâna cu un praf de sare până când devine moale și fermă și apoi încorporați-o ușor în amestecul de ton. Puneți-o la frigider până când este gata de servit. Tocați mare fisticul.
3. Folosiți două linguri pentru a așeza spuma pe patru farfurii individuale. Presărați spuma cu fisticul tocat și ornați-o cu creson.

Foto: RIO Mare
Se prepară foarte ușor, dat fiind că oferta comercială este bogată în dovlecei proaspeți proveniți din culturile de seră. Presupune două scurte etape de lucru – dovleceii prefierți, apoi gratinați la cuptor. În esență, timpi reduși de preparare și o tehnică simplă, pentru un rezultat care se traduce printr-un echilibru de proteine de calitate, grăsimi puține și sănătoase, multe vitamine, săruri minerale și fibre.
1. Gătiți dovleceii întregi în apă cu sare, calculând aproximativ 10-12 minute din momentul în care apa începe să fiarbă. Îndepărtați capetele și tăiați-i în jumătate pe lungime. Scoateți cu lingura pulpa și semințele și pasați-le bine.
2. Sotați ceapa tocata ușor într-o tigaie antiaderentă cu uleiul de măsline până devine aurie, la foc mediu. Adăugați pulpa dovleceilor, lăsați-o să absoarbă aromele câteva minute și apoi dați-o la o parte de pe foc. Pasați ușor pulpa dovlecelului cu o furculiță, adăugați tonul scurs fără a-l mărunți prea mult, pătrunjelul tocat mărunt și parmezanul ras și amestecați bine.
3. Umpleți cojile de dovlecei cu amestecul și coaceți-le gratinate în cuptorul încins timp de aproximativ zece minute.

Foto: RIO Mare
Chintesență de gust și culoare într-o combinație ideală iarna, când sfecla roșie este unul dintre alimentele vegetale de sezon cele mai la îndemână și cu un preț mai mult decât optim, pentru suma lor de calități.
1. Curățați și tăiați mărunt sfecla roșie. Tocați mare alunele și prăjiți-le într-o tigaie mică, cu o cantitate mică de ulei de măsline, până se rumenesc. Condimentați iaurtul cu un praf de sare și adăugați laptele pentru a face iaurtul să fie cremos.
2. Aranjați feliile de sfeclă roșie pe 4 farfurii individuale și turnați peste ele cu lingura sosul de iaurt. Adăugați deasupra tonul și puțin din sosul său. Presărați alune prăjite și ornați fiecare farfurie cu frunzulițe de chives sau ceapă verde tăiată foarte mărunt.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți