Foto: Pixabay
O cercetare realizată pe șoareci descrie un mecanism molecular în țesutul gras care contribuie la recâștigarea greutății. Această descoperire ar putea ajuta la explicarea „efectului yo-yo”, scrie El Pais.
Obezitatea lasă o amprentă profundă în organism
Atât de profundă, încât, chiar și după tratamente sau intervenții chirurgicale pentru pierderea în greutate, amenințarea de a recăpăta grăsime este mereu prezentă. Și deși stigmatul asociat cu boala ar putea sugera că aceasta este doar o problemă de voință sau de lipsă de efort, știința începe să dezvăluie că acest fenomen nu ține doar de voință.
Memoria obezității este „scrisă” în celule: o cercetare publicată luni în revista Nature a descris, în modele de șoareci și în celule umane, un mecanism molecular în țesutul adipos care predispune organismul să recâștige greutate după ce a pierdut-o. Autorii sugerează că această descoperire ar putea ajuta la explicarea efectului „yo-yo” (recâștigarea greutății), fenomen prin care persoanele cu obezitate ajung să recâștige greutatea pierdută după o intervenție chirurgicală bariatrică, de exemplu.
Obezitatea și memoria metabolică
Această afecțiune, care se caracterizează printr-o acumulare excesivă de grăsime în organism și afectează una din opt persoane la nivel global, este complexă, cronică și persistentă, chiar și după tratamente sau diete de slăbire. Comunitatea științifică discutase de mult despre existența unei „memorii metabolice” care facilitează recâștigarea greutății, dar până acum nu se știau exact mecanismele din spatele acestui fenomen.
Studiul publicat în Nature adâncește înțelegerea acestor mecanisme și arată că adipocitele, celulele din țesutul gras, păstrează o „memorie” a obezității prin modificări epigenetice care persistă chiar și după pierderea greutății. „Descoperirea prezintă un mecanism molecular în celulele grase care le predispune să recâștige greutatea mai eficient după o creștere a consumului de calorii. De asemenea, se subliniază că dificultatea de a menține pierderea în greutate după o intervenție nu este doar o chestiune de voință, ci poate fi generată de un fenomen biologic”, afirmă Ferdinand von Meyenn, autor al studiului și cercetător la Școala Politehnică Federală din Zürich.
Cum ne modifică genele obezitatea
În fiecare celulă există un „manual al vieții”: ADN-ul. Acolo se află instrucțiunile pentru funcționarea organismului uman, iar genele sunt ca niște pagini care descriu „rețetele” necesare pentru a respira, a mânca sau a dormi. În acest context, epigenomul, format din substanțe chimice care se atașează de gene fără a modifica secvența acestora, poate fi comparat cu un sistem de punctuație care ajută la clarificarea sensului instrucțiunilor. Dacă se adaugă un accent sau se schimbă o virgulă, întreaga frază poate căpăta un alt sens.
Epigenomul funcționează ca un „comutator” ce activează sau oprește activitatea genelor. Cercetătorii au descoperit că, în timpul obezității, se produc modificări specifice în epigenomul celulelor grase, care „aprind” și „sting” gene care nu ar trebui să fie modificate.
„Aceste modificări pregătesc adipocitul să recâștige rapid greutatea odată ce consumul de calorii crește”, explică von Meyenn. „Cercetările noastre arată că aceste modificări persistă după pierderea în greutate în gene sau regiuni ale genomului. Epigenomul adipocitelor expuse anterior la obezitate poate fi programat să recupereze greutatea mai rapid datorită acestor schimbări”, adaugă el.
În urma limitărilor tehnice pentru analiza epigenomului uman, cercetătorii au combinat studiile pe celule umane cu experimente pe șoareci. „Șoarecele ne permite să studiem epigenomul, lucru imposibil la oameni”, spune Daniel Castellano, coautor al studiului. „Am observat o dereglementare a transcrierii genelor, care persista chiar și după pierderea greutății.” La șoareci, fenomenul observat a fost similar cu cel din celulele umane.
Cât timp se păstrează în celule „memoria obezității”
Cercetătorii nu știu deocamdată cât durează această „memorie a obezității”. Studiile lor au arătat că modificările epigenetice persistă cel puțin doi ani la oameni după o intervenție chirurgicală de slăbire și până la opt săptămâni la șoareci.
Durata exactă a acestei memorii depinde probabil de procesul de regenerare celulară din țesut. Castellano subliniază, totuși, că acest mecanism molecular nu explică 100% efectul „yo-yo”. „Deși nu putem demonstra că efectul de rebound se datorează modificărilor din adipocite, am observat o supraexprimare a genelor implicate în inflamație și metabolismul adipocitelor.”
Studiul deschide noi perspective pentru strategii care ar putea corecta această memorie epigenetică, incluzând intervenții farmacologice, dietetice sau alte tipuri. „În prezent, nu există strategii farmacologice pentru a șterge această memorie, dar cercetările viitoare ar putea duce la dezvoltarea unor tratamente care să modifice regiunile epigenetice implicate”, adaugă von Meyenn.
Această cercetare este considerată un pas important în înțelegerea mecanismelor care stau la baza obezității, deschizând calea pentru tratamente personalizate și strategii de prevenire.
