Grădinarii britanici sunt sfătuiţi să protejeze limacşii şi melcii. Animalele sunt importante pentru ecosisteme

gradinari, limacsi, melci, ghid Sursa foto: Pexels / iana88blanche

Şi dacă este timpul ca grădinarii să-şi regândească relaţia cu limacşii şi melcii? Un nou ghid publicat joi în Regatul Unit recomandă să apreciem rolul acestor gasteropode vorace şi vâscoase în grădini, într-o abordare mai ecologică, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Potrivit Societăţii regale de horticultură (RHS) şi Wildlife Trusts, există 150 de specii în Regatul Unit, unde acestea beneficiază din plin de clima umedă. Dar doar câteva reprezintă o problemă, afirmă cele două organizaţii.

Dacă limacşii şi melcii sunt atraşi de lăstari şi de anumite plante, ei au şi un rol de curăţare, deoarece multe specii se hrănesc cu plante putrezite, ciuperci, excremente, contribuind astfel la reciclarea azotului şi a altor nutrienţi şi minerale din sol.

De asemenea, limacşii şi melcii pot acţiona ca agenţi de curăţare devorând algele care cresc pe ferestrele serelor, cu un singur dezavantaj: lasă urme…

Gasteropodele sunt, de asemenea, un fel de mâncare preferat pentru broaşte, sturzi şi gândaci şi fac parte din meniul aricilor.

“Prin sprijinirea acestor moluşte, grădinarii susţin indirect o faună foarte diversă”, subliniază Wildlife Trusts şi RHS, care menţionează că anumite tipuri de limacşi foarte teritoriali, cum ar fi leoparzii, pot respinge alte specii.

Cele două organizaţii le recomandă astfel grădinarilor să creeze adăposturi (grămadă de lemne, mulci), să opteze pentru plante care nu sunt preferate de gasteropode (lavandă, rozmarin, muşcate) şi sa le protejeze pe cele care sunt prin ridicarea de bariere.

“În timp ce un număr mic de limacşi şi melci pot provoca daune unor plante, în general, ei pot aduce multe beneficii grădinii şi pot contribui la un ecosistem echilibrat”, a declarat Helen Bostock, specialist în faună la RHS. “Sperăm că evidenţiind contribuţia esenţială a moluştelor în grădinile noastre, putem contribui la o binemeritată schimbare a reputaţiei” lor, a conchis ea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *